CEC Bank a acordat un credit de 3,3 milioane de euro unei ferme din grupul Rodbun

CEC Bank a acordat fermei Tu Agrar, parte a grupului Rodbun, un credit de investiții de 3,3 milioane de euro, având ca destinație achiziția părților sociale ale Frontier Invest Group, companie care deține circa 560 de hectare de teren agricol irigabil.
Gabriela Ţinteanu - mie, 04 dec. 2024, 10:07
CEC Bank a acordat un credit de 3,3 milioane de euro unei ferme din grupul Rodbun

Rodbun este unul dintre cele mai ambițioase proiecte antreprenoriale din agricultura românească – cu activități de dezvoltare de noi soiuri și inovație, rețea de distribuție pentru inputuri agricole, servicii și consultanță. CEC Bank este deja un partener de tradiție al grupului Rodbun, fiind parte din consorțiile bancare care au acordat finanțări grupului Rodbun încă din anul 2018. Cu această nouă finanțare, care este una de investiții, demonstrăm o dată în plus că Banca noastră susține în continuare performanța în agricultura românească”, a declarat Laura Mihai, Director, Direcţia Clienţi Mari, CEC Bank.

Anul acesta, grupul Rodbun împlinește 22 de ani și a ajuns în prezent unul dintre cei mai mari furnizori de inputuri agricole (semințe, pesticide sau îngrășăminte) pentru fermierii români, fiind totodată și cel mai mare producător independent de semințe din România.

Rodbun are o echipă de peste 400 de persoane implicate în toate ariile: cercetarea și dezvoltarea materialului genetic, activitate agricolă specializată în producerea de sămânță, testarea și promovarea celor mai moderne și eficiente soluții tehnologice pentru protecția plantelor și nutriția solului, logistică și distribuție pentru toată gama de input-uri necesare fermierului român.

Rodbun acordă asistență de specialitate în câmp micilor fermieri, printr-o echipă profesionistă de consultanță, integrată într-un ansamblu operațional cu o puternică dezvoltare, compus din terenuri și ferme agricole, centru logistic de peste 40.000 mp, silozuri și magazii pentru stocare cereale și 4 fabrici de semințe cu o capacitate agregată de 30.000 tone/an.

,,Suntem fericiți că putem pune o nouă cărămidă la parteneriatul pe care îl avem cu CEC Bank, unul dintre cei mai mari susținători ai agriculturii românesti. Cu un impact foarte mare în toate proiectele de investiții și dezvoltare Rodbun, dar și în curțile fermierilor cu care lucrăm an de an, CEC Bank ne-a convins că este un privilegiu să lucrăm cu o echipă a băncii atât de implicată și cu un profesionalism care ne permite să punem în practică strategiile noastre ambițioase. Suntem mândri că împreună schimbăm agricultura României în bine”, a declarat Daniel Muntean, CEO Rodbun.

“Tranzacția TU Agrar este reprezentativă, având în vedere elementele structurale, o companie românească generatoare de valoare adăugată într-un domeniu strategic achiziționează părțile sociale ale unui investitor străin, cu sprijinul unei bănci românești”, a declarat Vlad Florea, director în cadrul PCF Investment Banking. PCF Investment Banking a acționat în calitate de consultant exclusiv al companiei TU Agrar în structurarea, negocierea și implementarea tranzacției.

 

Te-ar mai putea interesa și
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – expert ucrainean
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – ...
Operatorii de telefonie mobilă din România furnizează involuntar servicii de roaming dronelor-kamikaze Shahed ale Rusiei, potrivit lui Serhii 'Flash', expert ucrainean în domeniul tehnologiei de......
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că va fi gata să se întâlnească cu preşedintele american Donald ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 28,3 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în ...
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de război
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de ...
Australia şi Japonia au semnat sâmbătă contracte care demarează acordul lor major în valoare de 10 miliarde de dolari ...