Cei peste 900 de salariaţi disponibilizaţi de la Oltchim au intrat în şomaj

Cei peste 900 de salariaţi disponibilizaţi de la Oltchim - 605 de la Râmnicu Vâlcea şi 327 de la Divizia Petrochimică Bradu-Piteşti - au intrat în şomaj, după ce le-au încetat contractele individuale de muncă, ei beneficiind de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare.
Economica.net - vin, 14 iun. 2013, 16:51
Cei peste 900 de salariaţi disponibilizaţi de la Oltchim au intrat în şomaj

Potrivit reprezentanţilor sindicatului Liber Oltchim, salariaţii cuprinşi în programul de restructurare şi-au încheiat raporturile de muncă cu societatea comercială şi şi-au făcut lichidarea, conform deciziilor de disponibilizare emise, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„După această dată, în termen de zece zile calendaristice, AJOFM Vâlcea va verifica, înregistra şi prelucra dosarele de şomaj şi venit de completare ale persoanelor care îşi au domiciliul sau reşedinţa în judeţul Vâlcea. Pentru a nu perturba activitatea, AJOFM Vâlcea a întocmit un grafic de prezentare cu câte 50 de persoane pe zi. La sfârşitul lunii mai, s-au emis decizille de concediere, a expirat preavizul şi celor 932 de angajaţi, 605 de la Vâlcea şi 327 de la Divizia Petrochimică Bradu li s-au desfăcut contractele individuale de muncă”, a declarat şeful Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea, inginerul Mihai Diculoiu.

Potrivit AJOFM Vâlcea, salariaţii disponibilizaţi vor trebui să se prezinte la punctele de lucru ale instituţiei, în localităţile de care aparţin, în funcţie de domiciliu, conform programării pe care AJOFM Vâlcea a înaintat-o la Compartimentul Resurse Umane al Oltchim.

Conform legislaţiei în vigoare persoanele disponibilizate vor beneficia, din bugetul asigurărilor sociale de şomaj, de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare. Indemnizaţia de şomaj se acordă pe o perioadă de 6, 9 sau 12 luni, iar venitul de completare pe o perioadă de 12, 20, 22 sau 24 de luni, în funcţie de stagiul de cotizare la bugetul asigurărilor de şomaj, respectiv de vechimea în muncă.

Pe perioada acordării îndemnizaţiei de şomaj, disponibilizaţii vor beneficia lunar de o sumă egală cu media veniturilor pe ultimele trei luni înainte de concediere, dar nu mai mult de 1.548 lei, salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care se face disponibilizarea. Această sumă stabilită iniţial va cuprinde indemnizaţia de şomaj, plus venitul de completare. După expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, persoanele vor mai primi doar venitul de completare pe perioada prevăzută legal.

În luna iulie, după rectificarea bugetului, AJOFM Vâlcea va deconta din fondul de garantare şi diferenţa de 9% aferentă creanţelor salariale din luna aprilie.

Aproape 200 de salariaţi din cei 605 de la Oltchim Râmnicu Vâlcea care şi-au încetatat activitatea au depus o petiţie la Inspectoratul Teritorial de Muncă prin care solicită acordarea restanţelor salariale. Potrivit reprezentanţilor ITM Vâlcea, lucrătorii instituţiei fac un control în combinat care se va încheia în cursul săptămânii viitoare, iar cei angajaţi care au încheiat contractul de muncă cu unitatea vor primi prin AJOFM Vâlcea indemnizaţia de şomaj şi venituri de completare.

„Oamenii au fost îndrumaţi să scrie o petiţie în care să-şi reclame restanţele salariale, ei au cerut tichetele de masă din luna mai şi drepturile salariale din luna mai şi din decembrie, au mai cerut şi banii pe navetă, sunt aproape 200. Toţi angajaţii care şi-au încheiat contractul de muncă cu unitatea vor primi prin AJOFM Vâlcea indemnizaţia de şomaj şi veniturile de completare”, a declarat directorul ITM Vâlcea, Ioan Nicolăescu.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Investitorul care vrea să preia Oltchim trebuie să aibă bonitate, certificată de scrisori de bonitate bancară şi de confort, care să acopere cel puţin 25% din suma care trebuie angajată, şi să aibă experienţă în domeniul chimiei şi petrochimiei, a declarat la finele lunii mai ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Privatizarea companiei a eşuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica au anulat emisiunea de obligațiuni verzi de 300 de milioane de euro, plănuită pentru acest an
Acționarii Electrica SA, una dintre marile companii de distribuție și furnizare de energie electrică, companie privată dar la care statul este cel mai mare acționar, nu au aprobat derularea......
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 – Eurostat
Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea ...
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Guvernul de la Budapesta anunţă o vizită în Ungaria a preşedintelui chinez Xi Jinping
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va face luna viitoare o vizită în Ungaria, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet ...
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Are camere de supraveghere și folie anti-grafitti
Metrorex anunță că joi, 25 aprilie 2024, la ora 1:30, noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ...