Alimentele „trendy” ale anului viitor

O companie de branding din SUA a realizat o cercetare cu privire la alimentele ce vor fi "la modă" anul viitor. Printre acestea se numără berea fără hamei, dar cu condimente asiatice sau un energizant total natural.
Economica.net - S, 08 nov. 2014, 14:23
Alimentele

Sterling-Rice Group, o companie de branding din SUA a analizat, pe baza statisticilor referitoare la tendinţele de consum, la evoluţia tehnologică din domeniul alimentar, la piaţa produselor alimentare şi a canalelor de distribuţie specifice, produsele care s-ar putea transforma în „vedetele” anului viitor.

Zahăr din nuca de cocos

Unul dintre produsele de pe lista Sterling-Rice este zahărul de cocos, creditat cu un indice glicemic mic. „Zahărul este rău în momentul de faţă. Oamenii suferă de diabet şi de alte boli cronice. De asemenea, apar tot mai frecvent grupuri de consumatori aflaţi în căutarea unor îndulcitori naturali cu indice glicemic mic”, a declarat, pentru CBS News, Kara Nielsen, speciali al companiei.  Potrivit acesteia, zahărul de cocos se realizează prin deshidratarea prin fierbere a unei părţi a cocotierului şi trebuie folosit cu măsură.

Matcha

Un alt produs care va fi pe val anul viitor se numeşte Matcha şi este un energizant natural originar din Japonia. Matcha se produce din frunze de ceai verde strivite amestecate cu antioxidanţi, theanine (aminoacid neesenţial pentru reducerea stresului) şi beta caroten.

Seminţele locale

Conform studiului realizat de Sterling-Rice Group, tendinţa consumatorilor este de a folosi tot mai multe seminţe pe care le găsesc cu uşurinţa în proximitate, la fermiei locali care promit produse de cea mai bună calitate. 

Bere cu ierburi

Totodată, specialiştii Sterling susţin că, anul viitor, vor fi la modă condimentele specifice bucătăriei asiatice, berea fără hamei, dar cu condimente şi ierburi, canabisul (acolo unde este legal), dar şi fructele şi legumele cu aspect urât, adică acele produse imperfecte considerate în schimb naturale.


Te-ar mai putea interesa și
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Primăria Capitalei anunţă că a dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului...
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul ...
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...