Centura București: Toate componentele tablierului metalic al Pasajului Berceni au fost aduse pe șantier – secretar de stat

Toate elementele componente ale tablierului metalic au fost aduse în șantier, a declarat marți secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, aflat în vizită la Pasajul Berceni. Și acest pasaj de pe Centura Capitalei ar trebui finalizat în toamnă, potrivit estimărilor oficiale.
Ion Dobreanu - mar, 22 feb. 2022, 12:38
Centura București: Toate componentele tablierului metalic al Pasajului Berceni au fost aduse pe șantier - secretar de stat

Pe șantier continuă asamblarea la sol a tronsoanelor de tablier metalic, care urmează a fi ridicate și montate la pasaj, a mai spus Scrioșteanu.

După finalizarea armării plăcii de suprabetonare, a început turnarea betonului, la rampa de coborâre spre Popești Leordeni, a detaliat secretarul de stat.

pasaj berceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, continuă armarea plăcii de suprabetonare a rampei de urcare dinspre Jilava. După finalizarea montării grinzilor, a început montarea predalelor la rampa de coborâre spre Jilava, a mai spus oficialul din Transporturi.

În plus, continuă lucrările la pile și culee, la rampa de urcare/coborâre spre și dinspre București.

pasaj berceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se execută decopertarea stratului vegetal, în vederea realizării infrastructurii drumului agabaritic, care va face legătura între Șoseaua Berceni și Centura Bucureștiului.

Continuă lucrările pentru dublarea Centurii actuale a Bucureștiului, la 4 benzi, spre Jilava.

pasaj berceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă devierea utilităților, lucrările la bazinul de retenție a apei pluviale în zona DJ 401 și realizarea canalizării pluviale pe șoseaua Berceni, a mai spus secretarul de stat.

Ministerul Transporturilor a emis în iunie 2020 autorizația de construire pentru Pasajul Berceni de pe Centura Capitalei. Lucrările sunt executate în zona intersecției dintre drumul de centură al Municipiului București – DNCB și drumul județean – DJ 401 (șoseaua Berceni). Obiectivul face parte din rețeaua rutieră TEN-T, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

Contractul pentru proiectarea şi construirea Pasajului Berceni de pe Centura Bucureşti a fost semnat în martie 2019 cu asocierea SC TRAMECO SA – VAHOSTAV -SK, a.s. – CONSTRUCŢII ERBASU SA – GRAFIC TENDS S.R.L pentru suma de 146 milioane de lei fără TVA.
Te-ar mai putea interesa și
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de......
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...