Cererea de apartamente a crescut cu 26% în primele 5 luni; cele mai căutate, cele de până la 40.000 euro – analiză

Volumul căutărilor pe segmentul vânzărilor de apartamente a crescut, la nivel naţional, cu 26% în primele cinci luni din anul 2015, faţă de intervalul similar din 2014, cele mai solicitate fiind locuinţele cu preţuri de până la 40.000 de euro, conform unei analize realizată de portalul de specialitate imobiliare.ro, transmite Agerpres.
Economica.net - mar, 23 iun. 2015, 20:10
Cererea de apartamente a crescut cu 26% în primele 5 luni; cele mai căutate, cele de până la 40.000 euro - analiză

Cel mai mare avans, de peste 50%, a fost consemnat în Iaşi, pe locul al doilea se situează judeţul Timiş (cu 38%), urmat de Bucureşti-Ilfov (24%), Cluj (22%), Braşov (20%) şi Constanţa (12%), conform analizei realizată de site-ul de specialitate.

În zona Bucureşti-Ilfov, circa 35% dintre vizitatori caută locuinţe cu preţuri de până la 40.000 de euro. Cei dispuşi să plătească între 40.000 şi 60.000 de euro deţin o pondere de 27%, în vreme ce persoanele cu bugete de 60.000-80.000 de euro şi 80.000-100.000 de euro reprezintă 21%, respectiv, 11% din total. De locuinţe mai scumpe de 100.000 de euro ar fi interesaţi doar 6% dintre potenţialii cumpărători.

În Braşov, căutările de apartamente de până la 40.000 de euro deţin o pondere de 48% din total, în timp ce palierul 40.000-60.000 de euro cumulează aproximativ 29% din cerere. De locuinţe cu preţuri cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro sunt interesaţi 16% dintre vizitatorii Imobiliare.ro, în timp ce proprietăţile mai scumpe de 80.000 de euro ar atrage doar 7% dintre aceştia.

În Cluj, circa 44% dintre potenţialii cumpărători sunt interesaţi de apartamente mai ieftine, de până la 40.000 de euro, iar 29% ar fi dispuşi să plătească între 40.000 şi 60.000 de euro. Într-un buget de 60.000-80.000 de euro s-ar încadra circa 18% dintre vizitatori, în vreme ce doar 9% ar putea trece de pragul de 80.000 de euro.

În Constanţa, apartamentele de până la 40.000 de euro atrag 45% din căutări, în vreme ce palierul 40.000 – 60.000 de euro deţine o cotă de circa 29% din totalul cererii. Pe de altă parte, aproape 18% dintre clienţi şi-ar permite o locuinţă între 60.000 – 80.000 de euro şi doar 8% ar putea plăti mai mult de 80.000 de euro.
În Timiş, 48% dintre vizitatorii Imobiliare.ro ar fi interesaţi de achiziţia unui apartament de până la 40.000 de euro, în vreme ce locuinţele cuprinse între 40.000 şi 60.000 de euro ar atrage 30% dintre cumpărători. Cei cu un buget de 60.000-80.000 de euro deţin o pondere de 17% din totalul cererii, iar 5% dintre clienţi ar plăti peste 80.000 de euro.

În Iaşi, majoritatea potenţialilor cumpărători, respectiv 57%, se află în căutarea unei locuinţe cu un preţ maximum de 40.000 de euro. Segmentul 40.000 – 60.000 de euro deţine şi el o pondere importantă, respectiv 29% din totalul cererii. Palierul 60.000 – 80.000 de euro atrage 11% dintre căutări, în timp ce doar 3% dintre clienţi ar putea depăşi pragul de 80.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
SUA sunt pregătite să colaboreze cu Peter Magyar. Ce spune JD Vance
SUA sunt pregătite să colaboreze cu Peter Magyar. Ce spune JD Vance
Vicepreşedintele american JD Vance s-a declarat luni "întristat" de înfrângerea electorală a premierului ungar Viktor Orban, subliniind în acelaşi timp că Statele Unite sunt pregătite să......
Netanyahu: Am dat Iranului „cea mai grea lovitură din istoria sa” (comemorare Holocaust)
Netanyahu: Am dat Iranului „cea mai grea lovitură din istoria sa” (comemorare Holocaust)
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni seară, la deschiderea comemorării victimelor Holocaustului, că ţara ...
Spania – Soţia premierului Pedro Sanchez, Begona Gomez, a fost inculpată oficial pentru corupţie
Spania – Soţia premierului Pedro Sanchez, Begona Gomez, a fost inculpată oficial pentru corupţie
Soţia premierului spaniol Pedro Sánchez, Begona Gómez, a fost inculpată oficial pentru corupţie la capătul unei anchete ...
Liderul Hezbollah cere guvernului libanez să anuleze întâlnirea de la Washington cu reprezentanţii Israelului
Liderul Hezbollah cere guvernului libanez să anuleze întâlnirea de la Washington cu reprezentanţii Israelului
Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, Naim Qassem, i-a cerut luni guvernului de la Beirut să anuleze întâlnirea ...