Cetelem România a avut anul trecut un profit înainte de taxe de 9,8 milioane lei

Compania de credite de consum Cetelem România a avut anul trecut un profit înainte de taxe de 9,8 milioane lei, conform standardelor IFRS, iar numărul împrumuturilor a avansat cu 24%, a anunţat compania din grupul financiar BNP Paribas.
Economica.net - mar, 08 mai 2012, 09:44
Cetelem România a avut anul trecut un profit înainte de taxe de 9,8 milioane lei

„La această evoluţie au contribuit, pe de o parte, extinderea serviciilor de acordare a creditului în magazinele partenere, deschiderea de carduri de credit, acordarea de credite de nevoi personale prin telefon, creditul auto şi, pe de altă parte, dezvoltarea platformei online de acordare a creditelor de nevoi personale”, arată compania, într-un comunicat.

Cetelem are în portofoliu 330.000 de carduri de credit, din care peste 53.000 au fost emise anul trecut.
Compania nu a precizat valoarea sau numărul creditelor acordate.

Cetelem menţionează că va continua în acest an strategia de dezvoltare a gamei de produse şi canalelor de distribuţie.

„Primul trimestru al acestui an s-a încheiat cu o creştere a volumului de credite nou acordate de 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în concordanţă cu obiectivele fixate”, se mai arată în comunicat.

Cetelem acordă credite de consum în magazine, carduri de credit sub sigla Mastercard şi credite auto sau de nevoi personale, prin telefon sau Internet.

Te-ar mai putea interesa și
Peste un sfert de milion de lei pentru investițiile IMM-urilor, nerambursabili: cum funcționează programul SME-Eco-Tech
Peste un sfert de milion de lei pentru investițiile IMM-urilor, nerambursabili: cum funcționează programul SME-Eco-Tech
IMM-urile care vor să investească în tehnologii mai eficiente, reducerea consumului de energie sau digitalizarea activității pot obține până la un sfert de milion de lei prin programul......
EXCLUSIV Primul „unicorn” din Serbia și un gigant elvețian vor să vândă RCA în România. Au depus primele acte. Ce șoferi vor ținti cu sistemul lor special – CONFIRMARE
EXCLUSIV Primul „unicorn” din Serbia și un gigant elvețian vor să vândă RCA în România. Au depus primele ...
O entitate formată de startup-ul tech Ominimo și compania de asigurări Zurich Insurance (prin subsidiara sa din Germania) ...
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin din fonduri europene
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin ...
Producătorul polonez din industria alimentară Maspex, cu branduri precum Tymbark, Tedi, Bucovina, La Festa, Salatini și ...
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru stocare și ce ar asigura instalarea mai rapidă a bateriilor
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru ...
Oficialii industriei fotovoltaice estimează că la finalulul anului acesta România va avea undeva la 10.000 MW instalați ...