Cezar Preda sare la gâtul Guvernului: Nu au fost în stare să dea nişte bani sinistraţilor

Deputatul PDL, Cezar Preda, a declarat luni seară la emisiunea "România în 60 de minute", de la România TV, că este supărat că judeţul Buzău, grav afectat de ninsori, nu a primit ajutorul Guvernului. Mai mult, aceasta l-a criticat pe ministrul MAI, Gabriel Berca, pentru că "de 10 zile, nu a fost în stare să dea o hotărâre de Guvern" prin care să fie alocaţi bani sinistraţilor.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 18:23

„Buzăul şi Vrancea au fost cele mai calamitate zone. Dvs. ştiţi ce am primit noi de la Guvernul României? Că am înţeles, nu s-a dat stare de urgenţă… e în regulă…. Ştiţi ce am primit? 14 tone de motorină. O dată 4, o dată 10 şi un camion de apă minerală. Asta a dat Guvernul României”, a declarat Cezar Preda.

Deputatul a spus că mai mult sprijin pentru sinistraţii din Buzău a venit din partea unor oameni de afaceri sau a unor organizaţii, care au adus foarte multe ajutoare pentru locuitorii zonelor grav afectate de ninsori.

„Eu am primit de la Guvernul pe care îl susţin 14 tone de motorină. Şi eu trebuie să mă duc acasă şi să le zic oamenilor că încă n-a putut ministrul (Gabriel Berca – n.r.). Ministrul trebuie să caute mai întâi prin judeţe, să vadă unde a nins, unde nu a nins, să nu cumva să îi supere p-ăia care sunt în general abonaţi la banii publici şi la banii din rezerva primului ministru. Ce dacă a nins la Buzău sau la Vrancea? Să ia şi alte judeţe…”, a mai precizat Cezar Preda.

Acesta a adăugat că aşteaptă cu interes hotărârea de Guvern din această săptămână, ca să vadă de cât timp a avut nevoie Guvernul României ca să dea nişte bani pentru sinistraţi.

„Susţin acest Guvern, dar vreau să fiu tratat măcar atunci când există nenorocirea în judeţul meu. (…) Eu îi susţin, dar nu îi las. Pe mine ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, pe care îl respect şi pe care l-am votat, m-a convins. De 10 zile nu a fost în stare să dea o hotărâre de Guvern. Aşteaptă, aşteaptă să ia de la toată ţară. Să mă uit şi eu pe hotărârea de guvern să văd localităţile unde nici n-a nins.  Când au fost inundaţii, au cerut bani chiar şi de la UE, dar acum, pentru judeţul Buzău, de 10 zile, nu s-a dat nimic. Oamenii n-au timp, oamenii lucrează… (…) Asta e mişcarea. Tot ei se supără dacă le zici. Tot ei spun: ţara are mari probleme, nu nenorocirile astea” , a conchis Cezar Preda.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...