CFR Călători: Noul mers al trenurilor 2014-2015 intră în vigoare din 14 decembrie

Noul Plan de Mers al Trenurilor 2014-2015 va intra în vigoare în data de 14 decembrie şi va fi valabil până la 12 decembrie 2015, a anunţat, joi, într-un comunicat, CFR Călători.
Economica.net - J, 11 dec. 2014, 12:05
CFR Călători: Noul mers al trenurilor 2014-2015 intră în vigoare din 14 decembrie

Potrivit sursei citate, zilnic, în acest interval, se vor afla în circulaţie peste 1.100 de trenuri, în funcţie de perioada din an.

În perioada sporturilor de iarnă, Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru ski, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei şi Petroşani (Staţiunea Straja), scrie Agerpres.

De asemenea, în traficul intern CFR Călători va asigura şi în 2015 serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora. Totodată, va fi menţinut mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare permit acest lucru şi unde traficul de călători este cu preponderenţă de navetă: Bucureşti Nord – Ploieşti, Bucureşti Nord – Piteşti şi Constanţa – Mangalia (în sezonul estival).

Pentru asigurarea accesibilităţii şi mobilităţii călătorilor, dar şi pentru desfăşurarea unui transport competitiv, unele trenuri InterRegio, cu plecări din Cluj, Craiova, Piteşti şi alte oraşe, au fost transformate în trenuri Regio, cu opriri în mai multe staţii de pe traseu. Astfel că, faţă de anul 2014, pasagerii vor putea călători cu mai multe trenuri Regio, la tarifele aferente acestui rang de tren.

În ceea ce priveşte zonele turistice, precum Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroşani, pasagerii vor beneficia de un număr suficient de trenuri în funcţie de sezon şi de trafic. După suplimentările capacităţii de transport din perioada Sărbătorilor de iarnă, CFR Călători va introduce în circulaţie Trenurile Zăpezii, prin care pasagerii vor ajunge în cele mai căutate destinaţii turistice montane din România.

În plus, prin această ofertă, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2015, se va acorda 25% reducere de preţ la bilete la trenurile care vor circula de luni până joi, pentru călătoriile, pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenuri InterRegio care au ca punct de plecare sau destinaţie una dintre staţiile feroviare de pe ruta Sinaia-Braşov, respectiv gara Vatra Dornei Băi şi gara Petroşani.

Conform noului orar, în traficul internaţional, în 2015, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 euro/sens), Budapesta (de la 29 euro/sens) şi Sofia. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj Napoca.

CFR Călători menţionează faptul că, anul viitor, trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa vor avea, în continuare, durate de parcurs reduse, de aproximativ două ore. Pe de altă parte, vor continua lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Sighişoara – Curtici pe coridorul IV Paneuropean, demers care va avea efect direct în diminuarea capacităţii de circulaţie (până la 50% pe zonele cu lucrări) şi posibile întârzieri accidentale.

Broşura ‘Mersul Trenurilor de Călători 2014-2015’ va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 13 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...