CFR SA a finalizat în primul semestru investiţii de 1,32 miliarde lei şi a relansat proiecte de peste 12,6 miliarde lei

CFR SA are în derulare 400 de proiecte pentru modernizarea infrastructurii feroviare în valoare totală de aproximativ 22 de miliarde de lei (4,7 miliarde de euro), în prima jumătate a acestui an compania finalizând şase mari proiecte de investiţii, în sumă totală de 1,32 miliarde de lei, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 08 sept. 2016, 16:07
CFR SA a finalizat în primul semestru investiţii de 1,32 miliarde lei şi a relansat proiecte de peste 12,6 miliarde lei

De asemenea, tot în primele şase luni ale anului în curs, CFR SA a relansat 58 de proiecte de lucrări, finanţate din fonduri externe şi de la bugetul de stat, în valoare totală de 12,61 miliarde de lei şi a prioritizat 336 de proiecte de investiţii şi reparaţii curente, susţinute financiar din surse proprii.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES, cele mai importante obiective finalizate de CFR SA în 2016 cu fonduri externe şi cofinanţare de la bugetul de stat sunt: reabilitarea tronsonului Frontieră – Curtici – Arad – km 614 (41,185 km cale ferată dublă pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza de 160 de km/h, modernizarea staţiei CF Arad, cea mai modernă staţie din România, deschiderea celui mai mare Centru de Control şi Management al Traficului Feroviar care permite creşterea cu 25% a capacităţii de circulaţie în staţiile de cale ferată, punere în funcţiune a noilor instalaţii de centralizare electronică şi ERTMS în gările Glogovăţ, Şofronea, Arad şi Curtici), implementarea proiectului pilot operaţional ERTMS/ETCS nivel 2 (sisteme de semnalizare feroviară) pe secţiunea Bucureşti – Braşov, în staţiile Buftea, Periş, Crivina, modernizarea staţiilor Piteşti, Slatina, Râmnicu Vâlcea şi Reşiţa Nord, construcţia noului pod rutier de pe DN 14 şi reabilitarea a două poduri şi două podeţe de pe raza Regionalei CF Constanţa.

În urma lucrărilor de reabilitare executate la infrastructura şi suprastructura podurilor, se îmbunătăţeşte gradul de siguranţă şi confort, viteza de circulaţie a trenurilor creşte de la 40 km/h la 80 km/h, iar capacitatea mărfurilor transportate ajunge la 21,5 tone/osie, spune compania.

‘Prin menţinerea unui ritm constant în dezvoltarea reţelei feroviare, un aspect cheie al economiei româneşti, CFR SA va reuşi să readucă transportul feroviar printre preferinţele călătorilor, prin creşterea gradului de siguranţă pe calea ferată şi durate mai mici de călătorie şi, totodată, va contribui în mod direct la creşterea schimburilor comerciale între operatorii economici, printr-o mai bună conectivitate între reţelele feroviare la graniţa cu statele vecine’, a declarat directorul general al CFR SA, Marius Chiper.

Prin proiectele de investiţii lansate în acest an, compania asigură continuitate în implementarea strategiei de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare demarată în 2015, prin lucrări de reabilitare şi electrificare a 825 de kilometri de cale ferată, reabilitarea a 234 de poduri, podeţe, tuneluri, viaducte, pasaje CF, modernizarea a altor 24 de gări, cu sursă de finanţare asigurată din fonduri externe şi de la bugetul de stat.

La capitolul reparaţii capitale şi reparaţii curente, finanţat din fonduri de la bugetul de stat şi surse proprii ale companiei, sunt programate lucrări de reparaţii în vedere îmbunătăţirii gradului de confort şi a creşterii vitezei de circulaţie pe 120 kilometri de linie de cale ferată, poduri/podeţe/tuneluri/treceri la nivel şi aparate de cale pe intervale de staţii, repartizate pe toate cele opt regionale de cale ferată.

Planul de investiţii în infrastructura feroviară, structurat de companie în cele peste 400 de proiecte, reorientează dezvoltarea reţelei feroviare naţionale în cinci direcţii majore: modernizarea secţiunilor de cale ferată incluse în ramura nordică şi sudică a Coridorului IV (construcţia de terasamente şi suprastructură pentru viteza maximă de 160 km/h, construcţia de tuneluri, poduri şi podeţe noi, modernizarea de peroane, copertine, modernizarea instalaţiilor de electrificare, instalaţii de semnalizare electronică, implementarea ERTMS-nivel 2 şi GSM-R), modernizarea staţiilor de cale ferată, extinderea implementării sistemului ETCS nivel 2/ERTMS, reabilitarea podurilor, podeţelor şi tunelurilor de cale ferată şi creşterea gradului de siguranţă.

Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA – companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

Te-ar mai putea interesa și
Vamă nouă cu Ungaria: Deschiderea punctului de trecere a frontierei la Beba Veche ajunge pe masa Guvernului
Vamă nouă cu Ungaria: Deschiderea punctului de trecere a frontierei la Beba Veche ajunge pe masa Guvernului
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) propune aprobarea prin Hotărâre a Guvernului deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Beba Veche (România) -......
Pintea, Ministerul Agriculturii: Peste 2,39 miliarde de euro au intrat în conturile fermierilor, până astăzi
Pintea, Ministerul Agriculturii: Peste 2,39 miliarde de euro au intrat în conturile fermierilor, până astăzi
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a virat în conturile fermierilor peste 2,39 miliarde de ...
Bulgaria ar putea amâna adoptarea euro pentru sfârşitul anului 2025 din cauza inflaţiei
Bulgaria ar putea amâna adoptarea euro pentru sfârşitul anului 2025 din cauza inflaţiei
Guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Dimitar Radev, a declarat joi că aderarea Bulgariei la zona euro ar putea fi ...
Tajani: Dacă Ucraina pierde, Putin nu se va aşeza niciodată la masa tratativelor de pace
Tajani: Dacă Ucraina pierde, Putin nu se va aşeza niciodată la masa tratativelor de pace
 Dacă Ucraina pierde războiul, preşedintele rus Vladimir Putin nu va negocia niciodată pacea, a declarat joi şeful ...