CFR va începe să elibereze din 5 septembrie studenților și elevilor legitimații de călătorie pentru reduceri și gratuități

CFR Călători va elibera studenţilor, începând din 5 septembrie, legitimaţii de călătorie cu reducere de 90% la transportul pe calea ferată.
AGERPRES - lun, 04 sept. 2023, 20:39
CFR va începe să elibereze din 5 septembrie studenților și elevilor legitimații de călătorie pentru reduceri și gratuități

„CFR Călători informează că facilităţile aferente studenţilor la transportul pe calea ferată conform noilor acte legislative vor fi acordate începând cu data de 5 septembrie 2023. Astfel, începând cu data de 5 septembrie 2023, se vor elibera legitimaţii de călătorie pentru elevi şi studenţi cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată conform legilor: Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023”, a anunţat compania, pe site-ul său, relatează Agerpres.

Sâmbătă, compania a informat că legitimaţiile de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată se vor elibera, începând cu data de 3 septembrie 2023, doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parţial, prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilităţile acordate studenţilor la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învăţământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023. Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotărâre de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023”, se menţionează într-un comunicat.

De asemenea, Softrans a anunţat, pe site-ul său, că „începând cu data de 03.09.2023 intră în vigoare Legea 199/2023 privind acordarea de noi facilităţi studenţilor. Din cauza faptului că pentru legea mai sus menţionată nu există norme metodologice, începând cu data de 03.09.2023 se suspendă eliberarea legitimaţiilor de călătorie cu reducere/gratuitate pentru studenţi. Studenţii ce au achiziţionat în avans legitimaţii de călătorie vor beneficia de reducerea acordată”.

O poziţie similară a fost exprimată şi de Astra Trans Carpatic, care a anunţat printr-un comunicat că „începând cu data de 03 Septembrie 2023, ora 00:00, eliberarea legitimaţiilor de călătorie cu reducere pentru studenţi se va face după publicarea prin Hotărâre de Guvern a normelor metodologice referitoare la transportul studenţilor pe calea ferată aferente Legii învăţământului universitar 199/2023”.

În schimb, Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) a afirmat că studenţii trebuie să beneficieze de reducerea în cuantum de 90% la călătoriile cu trenul începând chiar din 3 septembrie, considerând că legea este foarte clară în ceea ce priveşte drepturile stabilite şi canalul de plată a facilităţilor.

„În urma consultării juriştilor proprii şi a unor avocaţi, noi, la ARF, ne menţinem opinia că studenţii trebuie să beneficieze de reducere de mâine, în cuantum de 90%. Legea este foarte clară privind drepturile stabilite şi canalul de plată a facilităţilor, normele, sunt doar pentru a clarifica tipurile de documente cerute şi modul de verificare şi arhivare. Sperăm ca toţi operatorii să aplice legea încă din prima zi”, a spus ARF, într-un punct de vedere transmis sâmbătă către Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
15 candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director general al „Apelor Române”, anunță Ministerul Mediului. Interviurile vor fi publicate pe YouTube
15 candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director general al „Apelor Române”, anunță ...
Un număr de 15 candidaţi s-au înscris în cursa pentru ocuparea funcţiei de director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), a anunţat, marţi, Ministerul Mediului, Apelor......
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ayatollahilor
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ...
Fosta împărăteasă a Iranului, Farah Pahlavi, văduva ultimului şah iranian răsturnat de la putere de Revoluţia Islamică ...
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul gazelor naturale tranzacționate azi cu livrare mâine a sărit pragul de 200 de lei/MWh, iar volumele tranzacționate ...
Salrom a depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene în valoare de 180 de milioane de euro. Compania va folosi banii pentru reciclarea deșeurilor de steril de la Baia de Fier
Salrom a depus un proiect pentru accesarea de fonduri europene în valoare de 180 de milioane de euro. Compania va folosi ...
Societatea Națională a Sării S.A. (SNS S.A.) a depus oficial astăzi proiectul strategic „Tailings-to-Green Baia de ...