Secretul tinereţii fără bătrâneţe a fost descoperit

Un experiment efectuat de cercetătorii americani a demonstrat că injecţiile cu celule stem pot opri îmbătrânirea, prelungind speranţa de viaţa chiar de până la trei ori. Oamenii de ştiinţă cred că proteinele din celulele stem deţin cheia "tinereţii fără bătrâneţe" pentru fiinţele umane.
Economica.net - mie, 04 ian. 2012, 15:22

Potrivit oamenilor de ştiinţă, şoarecii supuşi unui astfel de tratament au trăit de trei ori mai mult. De asemenea, animalele tratate cu celule stem au crescut mai mari şi mai puternice, potrivit Daily Mail.

Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh spun că studiile viitoare ar putea permite oprirea procesului de îmbătrânire cu totul.

Efectele au fost vizibile chiar din laborator, unde celule stem tinere au fost puse alături de celule îmbătrânite prematur. Celulele bolnave s-au comportat mult mai bine după ce au fost puse alături de cele sănătoase.

Cercetătorii americani au realizat experimente pe şoareci bolnavi de progeria, o boală genetică rară care îmbătrâneşte prematur celulele şi care este întâlnită şi la oameni.

Şoarecii bolnavi de progeria trataţi cu celule stem de la exemplare tinere, sănătoase, au trăit de trei ori mai mult decât cei netrataţi.

Oamenii de ştiinţă cred că celulele stem sănătoase au corectat anomalia din celulele bolnave.

„Experimentul nostru a arătat că şoarecii bolnavi de progeria, o tulburare de îmbătrânire prematură, au fost mai sănătoşi şi au trăit mai mult după o injecţie cu celule stem de la exemplare tinere şi sănătoase”, a declarat autorul studiului, dr. Laura Niedernhofer.

Acest experiment conduce la ideea că celulele sănătoase secretă factori pentru crearea unui mediu care să ajute corectarea disfuncţiilor prezente la populaţia nativă de celule stem, a mai spus dr. Laura Niedernhofer.

În experiment, celulele stem bolnave de progeria şi-au îmbunătăţit mult funcţiile după ce au fost puse aproape, dar fără să se atingă, de celule stem tinere şi sănătoase.

Te-ar mai putea interesa și
Adrian Codîrlaşu (CFA), despre deprecierea leului: E posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile în lei deținute şi să schimbe acei lei în valută ca să îi retragă
Adrian Codîrlaşu (CFA), despre deprecierea leului: E posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile ...
Este posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile deţinute în lei pentru a se retrage de pe piaţa din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a......
Noi avarii în sistemul energetic. Mâine, România are al doilea cel mai mare preț spot al energiei din Europa
Noi avarii în sistemul energetic. Mâine, România are al doilea cel mai mare preț spot al energiei din Europa
Reactoarele nucleare lipsă, producție hidro și eoliană puțină, opriri ale unor grupuri pe cărbune ca urmare a unor ...
PPC a finalizat dlucrările de modernizare la stația electrică Filaret din București, proiect în care a investit aproape 79 de milioane de lei (FOTO)
PPC a finalizat dlucrările de modernizare la stația electrică Filaret din București, proiect în care a investit aproape ...
Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, anunță că a finalizat lucrările de modernizare a stației ...
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere față de estimările inițiale. Profitul net a crescut cu aproximativ 34% în primul semestru al anului
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere ...
Cris-Tim Family Holding, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară, și-a ajustat în creștere estimările ...