Cheltuielile guvernamentale au dus datoria mondială la un nivel record, de aproape 353.000 de miliarde de dolari – IIF

Investitorii caută să-şi diversifice portofoliile în afara obligaţiunilor Trezoreriei SUA, în condiţiile în care datoria globală a atins un nivel record, de aproape 353.000 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie 2026, a anunţat miercuri Institutul Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 07 mai 2026, 11:08
Cheltuielile guvernamentale au dus datoria mondială la un nivel record, de aproape 353.000 de miliarde de dolari - IIF

Consolidarea cererii internaţionale pentru bondurile guvernamentale din Japonia şi Europa de la începutul anului contrastează semnificativ cu cererea în mare parte stabilă pentru obligaţiunile Trezoreriei SUA, a precizat IIF în cel mai recent raport Global Debt Monitor, scrie Agerpres.

„Aceste evoluţii arată eforturile investitorilor internaţionali de a-şi diversifica portofoliile în afara obligaţiunilor Trezoreriei SUA”, a afirmat Emre Tiftik, director în cadrul IIF. Deşi „nu există un risc imediat” pe piaţa de 30.000 de miliarde de dolari a obligaţiunilor Trezoreriei SUA, proiecţiile pe termen lung sugerează că majorarea datoriei guvernamentale a Statelor Unite pare să fie „pe o cale nesustenabilă”, în timp ce nivelul datoriilor în zona euro şi Japonia este acum în scădere, a mai spus Tiftik.

Conform actualelor politici, ponderea în PIB a datoriei SUA ar urma să continue să crească, în timp ce piaţa obligaţiunilor corporativ SUA înregistrează un boom, în urma influxurilor externe semnificative şi a emisiunilor legate de AI.

Împrumuturile Washingtonului au fost unul din motoarele principale ale creşterii datoriei globale cu peste 4.400 miliarde de dolari în primul trimestru din 2026, cel mai rapid avans începând de la mijlocul lui 2025 şi al cincilea trimestru de creştere consecutivă, arată datele IIF report.

De asemenea, Tiftik a subliniat că există o accelerare semnificativă de la începutul anului a împrumuturilor firmelor non-financiare din China, în special companii de stat.

În afara primelor economii mondiale, datoria în economiile dezvoltate a scăzut, în timp ce pe pieţele emergente, excluzând China, a crescut la 36.800 de miliarde de dolari, în urma majorării împrumuturilor guvernamentale.

Raportul datorie/PIB mondial s-a situat la 305%, în mare parte stabil începând din 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...