China: Excedentul pe relaţia cu SUA a urcat la nivelul record de 34,13 miliarde de dolari, în septembrie

Creşterea exporturilor Chinei a accelerat neaşteptat în septembrie, în pofida tarifelor vamale impuse de Washington, în timp ce excedentul său comercial pe relaţia cu SUA a atins un nivel record, ceea ce ar putea exacerba disputa dintre Beijing şi Washington, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 12 oct. 2018, 09:25
China: Excedentul pe relaţia cu SUA a urcat la nivelul record de 34,13 miliarde de dolari, în septembrie

Totuşi, analiştii avertizează că nivelul ridicat al exporturilor de luna trecută nu se va menţine şi în viitor.

Exporturile Chinei au crescut în septembrie cu 14,5% comparativ cu perioada similară din 2017, cel mai rapid ritm din februarie, depăşind estimările analiştilor, care se aşteptau la un avans de 8,9%. În august, expansiunea a fost de 9,8%.

„Imaginea de ansamblu arată că exporturile chineze nu au fost până acum afectate de escaladarea tensiunilor comerciale şi de încetinirea creşterii economiei mondiale, cel mai probabil datorită competitivităţii provocate de deprecierea yuanului. În condiţiile în care avansul economiei mondiale se va atenua şi mai mult în următoarele trimestre şi SUA ar putea introduce noi tarife vamale, recentele evoluţii bune ale exporturilor nu vor putea fi menţinute”, a apreciat Julian Evans-Pritchard, economist la Capital Economics. Anul acesta, moneda Chinei s-a depreciat cu aproximativ 6% faţă de dolar.

În septembrie, excedentul înregistrat de China pe relaţia cu SUA a urcat la 34,13 miliarde de dolari, depăşind nivelul record de 31,05 miliarde de dolari în august, conform calculelor Reuters.

Importurile au urcat cu 14,3% în septembrie, faţă de un avans de 19,9% în august, în timp ce analiştii se aşteptau la o expansiune de 15%.

În primele nouă luni din acest an, excedentul Chinei cu cea mai mare piaţă a sa de export a totalizat 225,79 miliarde de dolari, faţă de aproximativ 196,01 miliarde de dolari în perioada similară din 2017.

În septembrie, excedentul înregistrat de China cu toate ţările a urcat la 31,69 miliarde de dolari, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la 19,4 miliarde de dolari. În august, surplusul a fost de 27,89 miliarde de dolari.

În prima săptămână din iulie, SUA şi China, primele două mari economii ale lumii, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanşat cel mai mare război comercial din istorie. Ulterior, au fost vizate şi alte produse importate din China.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...