China investeşte 1,3 miliarde euro în parcuri comerciale din Europa

Fondul suveran de investiţii China Investment Corp (CIC) a achiziţionat parcuri comerciale în Franţa şi Belgia evaluate la aproximativ 1,3 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari), de la un fond gestionat de compania de consultanţă imobiliară CBRE Global Investors, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 14 iul. 2015, 15:48
China investeşte 1,3 miliarde euro în parcuri comerciale din Europa

Tranzacţia include două centre comerciale de lângă oraşul Antwerp (Belgia), mall-uri, un parc de retail şi alte magazine în Franţa, a anunţat CBRE Global Investors.

Investitorii internaţionali s-au axat pe achiziţionarea de parcuri comerciale în Europa pentru a profita de redresarea economică. Potrivit datelor BNP Paribas Real Estate, în primul trimestru din 2015, valoarea clădirilor de birouri şi a magazinelor vândute s-a ridicat la 87,3 miliarde de euro, cu 25% mai mult decât în perioada similară din 2014.

Proprietăţile vândute chinezilor de fondul CBRE au o suprafaţă de 221.000 de metri pătraţi şi sunt închiriate unor companii ca H&M şi Zara.

Investiţiile chineze în Uniunea Europeană, care scăzuseră în 2013, au urcat de peste două ori în 2014, ajungând la un nou record, de 18 miliarde de dolari (15,9 miliarde de euro), indică un studiu publicat recent.

Marea Britanie a fost, anul trecut, prima destinaţie a investiţiilor chineze, potrivit studiului realizat de Baker & McKenzie, care pune, de asemenea, în evidenţă interesul crescând al investitorilor chinezi pentru sectoarele agroalimentar şi imobiliar.

În 2014, întreprinderi şi investitori chinezi au realizat deja 153 de operaţiuni, suma totală fiind de 18 miliarde de dolari, faţă de 8,6 miliarde dolari în 2013 şi aproape 12 miliarde dolari în 2012.

Investiţiile chineze s-au relansat după scăderea din 2013 legată de reducerea numărului de tranzacţii din energie şi din sectorul de materiale de construcţii, precizează Baker & McKenzie.

Regatul Unit a fost destinaţia preferată a investiţiilor provenite din China anul trecut, cu 5,1 miliarde de dolari investiţi în 2014, urmat de Italia (3,5 miliarde), Olanda (2,3 miliarde), Portugalia (2 miliarde) şi Germania (1,6 miliarde), potrivit studiului.

Te-ar mai putea interesa și
INSTANT IMM- garanția fondului care trimite creditul preaprobat către bancă. Selecția firmelor eligibile o face FNGCIMM
INSTANT IMM- garanția fondului care trimite creditul preaprobat către bancă. Selecția firmelor eligibile o face FNGCIMM
INSTANT IMM este un produs de creditare dezvoltat de FNGCIMM SA-IFN și are ca obiectiv acordarea de garanții din surse proprii, în mod transparent și nediscriminatoriu, de până la 80% din......
Lucrări de modernizare a rețelei electrice de peste 22 milioane de lei în județul Constanța, anunțate de Rețele Electrice
Lucrări de modernizare a rețelei electrice de peste 22 milioane de lei în județul Constanța, anunțate de Rețele Electrice
Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a finalizat lucrările de modernizare ale rețelelor de distribuție ...
Cât va dura războiul din Iran – Ce spun SUA
Cât va dura războiul din Iran – Ce spun SUA
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a declarat miercuri că armata SUA deţine suficiente muniţii pentru ...
Penny şi Lidl ar putea deţine peste o treime din comerţul alimentar în 10 ani, estimează Daniel Gross
Penny şi Lidl ar putea deţine peste o treime din comerţul alimentar în 10 ani, estimează Daniel Gross
„Jumătate din potențial sau chiar mai mult de atât există în ceea ce noi numim ruralul mare, respectiv comune care ...