Chinezii şi BERD cumpără 30 % din Prista Oil, cu afaceri şi în România

Compania chineză de investiţii ADM Capital şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) cumpără 30% din producătorul bulgar de lubrifianţi Prista Oil, prezent şi pe piaţa românească. 
Andrada Ghira - mie, 09 mai 2012, 06:16
Chinezii şi BERD cumpără 30 % din Prista Oil, cu afaceri şi în România

ADM Capital şi BERD au cumpărat pachetul minoritar deţinut de fondul Gramercy Emerging Markets pentru suma de 48 de milioane de euro, au plătit datoriile Prista Oil către acesta şi sunt pregătite să ofere noi finanţări companiei bulgare pentru expansiune, informează Reuters.

BERD va exitnde împrumutul acordat Prista Oil cu 12 milioane de euro, pentru susţinerea planului de expansiune.

Producătorul bulgar a cumpărat anul trecut de la compania americană Texaco pachetul majoritar (51%) dintr-un producător de uleiuri din Uzbekistan. Noua companie a fost denumită Uz-Prista.

Prista Oil deţine fabrici în Bulgara, Turcia şi Ungaria. Anul trecut, compania a înregistrat vânzări în creştere de la 289 de milioane de euro în 2010, la 375 de milioane de euro şi ţinteşte noi achiziţii în România şi Republica Cehă.

Prista Oil este deţinută de fraţii Plamen şi Atanas Bobokov, iar anul trecut a fost finalizată o investiţie de 13 milioane de euro într-o fabrică pentru reciclarea bateriilor uzate ale maşinilor, pe Şoseaua de Centură a Bucureştiului. Tot anul trecut, oficialii companiei declarau că mai vor să investească în România, mai exact într-o unitate pentru reciclarea uleiurilor de maşină, a cărei investiţie este similară ca valoare cu cea a fabricii de reciclare a bateriilor.

Bulgarii deţin pe piaţa uleiurilor de motor din România o cotă de 17%. În 2010, Prista Oil România a avut o cifră de afaceri netă de 16 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.  

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Economia reporneşte atunci când oamenii şi firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Nazare: Economia reporneşte atunci când oamenii şi firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecţia economică trebuie să creeze condiţiile pentru revenirea încrederii şi pentru o creştere sănătoasă, iar o economie nu reporneşte din legi, ordonanţe şi nici din comunicări......
SUA – Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricţiona votul prin corespondenţă
SUA – Curtea Supremă respinge recursul lui Trump de a restricţiona votul prin corespondenţă
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, i-a administrat o înfrângere preşedintelui american Donald Trump prin ...
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunţat marţi preşedintele acestei ţări membre ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Constructorul italian WeBuild efectuează noi recrutări pentru proiectul secțiunii 3 Cornetu - Tigveni a Autostrăzii A1 ...