Christine Lagarde avertizează cu privire la riscurile reprezentate de AI la adresa stabilități financiare. „Șapte companii IT valorează acum aproape o treime din piaţa bursieră din SUA”

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat miercuri cu privire la riscurile reprezentate de inteligenţa artificială (AI), afirmând că "o mână de modele fundamentale create de o mână de companii se împletesc cu sistemele financiare" şi a alertat asupra vulnerabilităţii şi dependenţei Europei în acest domeniu, transmite EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 iun. 2026, 18:08
Christine Lagarde avertizează cu privire la riscurile reprezentate de AI la adresa stabilități financiare.

În discursul său la cel de-al 19-lea summit COTEC Europe, care se desfăşoară la Veneţia, Lagarde a reamintit că majoritatea transformărilor tehnologice au provocat „euforie şi panică” pe pieţele financiare: din 1970, în decurs de 50 de ani, lumea a experimentat peste 150 de crize sistemice, a remarcat Lagarde. „Este puţin probabil ca AI să fie singura excepţie”, a spus Lagarde, care a subliniat că, spre deosebire de alte transformări tehnologice, AI „este destinată să remodeleze sectorul financiar din interior”, creând o nouă concentrare de riscuri şi noi ameninţări.

Chiar dacă a admis că revoluţia AI nu poate fi oprită „indiferent cât de bine reglementaţi suntem”, preşedinta BCE a pledat pentru „pregătirea noastră astfel încât oamenii să beneficieze de ea şi să rămână în siguranţă”.

Reamintind faptul că, în prezent, „şapte companii de tehnologie valorează acum aproape o treime din piaţa bursieră din SUA”, şi după ce a detaliat că firmele de top din sector apelează la credit privat în domenii ale sistemului financiar care sunt mai puţin transparente decât sistemul bancar tradiţional şi unde împrumuturile depăşesc deja 200 de miliarde de dolari, preşedinta BCE a subliniat că o potenţială corecţie a pieţelor bursiere de pe Wall Street ar lovi puternic Europa, deoarece o treime din acţiunile listate deţinute de rezidenţii zonei euro provin din SUA.

„O scădere bruscă nu s-ar opri pe coasta Atlanticului; ar implica împrumuturi mai scumpe, mai puţină încredere şi, în cele din urmă, pierderi de locuri de muncă şi scăderea economiilor”, a subliniat Lagarde.

Pe lângă riscurile de pe piaţa bursieră, Lagarde a avertizat asupra concentrării riscurilor în cadrul sectorului bancar în sine, menţionând că „aproape nouă din zece bănci pe care le supraveghem utilizează deja AI într-o anumită formă”. Cu toate acestea, preşedinta BCE a apreciat că, atunci când instituţiile recurg la aceleaşi modele lingvistice, „diversitatea care anterior proteja sistemul începe să dispară”, iar băncile încep să perceapă riscurile şi să se mişte simultan în aceeaşi direcţie. De asemenea, ea a avertizat cu privire la potenţialul inteligenţei artificiale de a înarma infractorii cibernetici, amintind cum modelul MITOS de ultimă generaţie a trecut recent teste de securitate cibernetică la nivel de experţi şi a descoperit mii de vulnerabilităţi grave în software-ul care stă la baza sistemului bancar global.

Adresându-se şefilor de stat din Spania, Italia şi Portugalia, Lagarde a făcut un apel politic direct pentru a stopa scurgerea de capital către ecosistemul american, deplângând că în Europa „economisim, dar nu investim în propria noastră forţă, nu investim în propria noastră inovaţie”. „Apelul meu către oricine ia o decizie este să acţioneze cât mai repede posibil pentru a crea, permanent, o uniune a pieţelor de capital în care economiile europene să rămână pentru totdeauna, să fie investite în inovaţie care ne oferă suveranitatea pe care o merităm”, a concluzionat preşedinta BCE.

Summiturile COTEC privind inovaţia europeană, care reunesc politicieni, cadre universitare şi lideri de afaceri din Spania, Portugalia şi Italia, se desfăşoară în fiecare an în una din cele trei gazdă. Următoarea ediţie este programată să aibă loc în Spania.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor așteaptă de la Ministerul Agriculturii propuneri pentru ca fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă. Ce condiții trebuiesc îndeplinite?
Ministerul Finanţelor așteaptă de la Ministerul Agriculturii propuneri pentru ca fermierii să poată cumpăra motorină ...
Ministerul Finanţelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă,......
Schimbare importantă la Poșta Română. Lansează un serviciu nou până în martie 2027 în oficiile poștale
Schimbare importantă la Poșta Română. Lansează un serviciu nou până în martie 2027 în oficiile poștale
O vizită obișnuită la Poștă poate deveni și ocazia de a face un gest responsabil pentru mediu. Compania Națională ...
Date Google: ce caută românii pe Google de Black Friday
Date Google: ce caută românii pe Google de Black Friday
Black Friday are deja o tradiție în România, dar comportamentul românilor legat de acest moment al cumpărăturilor s-a ...
Electroputere VFU Pașcani a finalizat lucrările de revizie capitale la cea de-a 45-a „Săgeată Albastră”. Trenul a revenit în exploatare pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă
Electroputere VFU Pașcani a finalizat lucrările de revizie capitale la cea de-a 45-a „Săgeată Albastră”. Trenul ...
Electroputere VFU Pașcani, companie membră a Grampet Group, a finalizat revizia capitală de tip R9 la cel de-al 45-lea ...