Citeşte aici!

Am fost de faţă la înmormântarea presei tipărite cu plumb, am participat din plin la naşterea presei paginate şi tipărite informatic, de ceva timp mă învăţ cu presa online. Între primele două nu erau diferenţe majore, treceai de la discul de ebonită la cel de vinil. Presa online e o altă junglă, cu alte poteci şi alte primejdii.
petru.berteanu - J, 15 dec. 2011, 08:55

Publicaţiile de pe internet nu pot fi descrise în termenii vechii prese decât dacă vrem să aproximăm mult, ca să înţelegem lucrurile cât decât. Sunt ziare care îşi schimbă conţinutul odată la zece minute. Sunt entităţi cu sunet şi imagine. Sunt afaceri al cărui public îl vezi pe loc, cum creşte, scade sau stă pe loc. Sunt mass media mai rapidă ca radioul şi televiziunea, lucru de neimaginat cu puţină vreme în urmă.

Beţia unei asemenea viteze nu are cum să nu nască accidentele ei. Ăsta e motivul pentru care proaspăta RTV.net lansează o discuţie despre manipulare şi deontologie în media online. Conştientă inclusiv de faptul că face şi ea, când şi când, greşelile despre care vorbeşte. Dar vechile coduri profesionale trebuie schimbate şi completate, fără îndoială. Când alergi cu 500 la oră nu aplici aceleaşi reguli de siguranţă ca atunci când circuli cu 80.

În vechea presă un titlu de primă pagină vindea la chioşc tot ziarul. Azi media online se vinde ştire cu ştire, click de click. Uneori, cel puţin la noi, ai senzaţia că asişti la o piaţă plină de precupeţe care îşi lauda marfa urlând în cor. „Vezi aici!”, „Află unde!”, „Vezi cum!”, „Află cu ce!”. Nu te costă nimic. Doar un click.

Presa online din România s-a născut prin cezariana crizei economice, mai rapid decât era de prezis cu puţin timp în urmă. Dar febra de acum o să scadă şi va veni un moment în care publicul o să-şi drămuiască mausul aşa cum îşi cântăreşte atent portofelul. Când o să caute mai multă credibilitate şi mai multă inventivitate într-un mediu care chiar permite aşa ceva. A doua generaţie a mediei online trebuie deja pregătită.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...