Clienţii DigiMobil vor folosi gratuit reţeaua Vodafone

Clienţii serviciului de telefonie DigiMobil vor putea beneficia de o acoperire mult mai mare, după ce compania RCS-RDS a semnat un acord cu Vodafone România prin care ei să folosească reţeaua Vodafone.
Economica.net - J, 10 apr. 2014, 21:11
Clienţii DigiMobil vor folosi gratuit reţeaua Vodafone

Surse din piaţă au declarat pentru ECONOMICA.NET că iniţierea unui apel de către un client DigiMobil sau folosirea internetului atunci când se află în roamingul naţional pe reţeaua Vodafone sunt gratuite.

Citeşte:

Clienţii DigiMobil vor folosi reţeaua Vodafone, timp de doi ani

Acordul a fost încheiat doar pentru reţeaua 2G prin care Vadafone furnizează servicii de voce şi internet la viteză GPRS la 56 Kbps. Tot ce trebuie să facă utilizatorii atunci când ies din acoperirea 3G a Digi Mobile este să seteze telefonul pe căutare automată iar acesta se va înregistra automat în reţeaua Vodafone.

Înţelegerea dintre RCS-RDS şi Vodafone va fi valabilă doi ani ani de zile, până când operatorul de cablu îşi va moderniza reţeaua

Momentan, acest tip de roaming naţional este funcţional doar pentru serviciilde de voce, nu şi pentru cele de date.

Contactaţi de ECONOMICA.NET cei de la RCS&RDS  şi Vodafone au confirmat tranzacţia.

„Vodafone Romania si RCS & RDS au incheiat un acord de roaming national, pe baza prevederilor noilor licente de frecvente radioelectrice. Acordul dintre cele doua parti este valabil pentru o perioada de 2 ani” se arată în răspunsul RCS&RDS la solicitarea ECONOMICA.NET.

RCS&RDS are printre cele mai bune oferte pentru telefonia mobilă cu abonamente care încep de la 2 euro (utilizatorii serviciului Digi Mobil primesc 200 de minute naţionale şi internet mobil nelimitat cu viteze de până la 21,6 Mbps pentru traficul de până la 3 GB) şi merg până la 10 euro, preţ în care clienţii primesc 1.500 de minute naţionale şi un trafic de 5 GB la internet. Marele dezavantaj era exact aria de acoperire a semnalului, mai redusă decât a celorlalţi operatori.

Anul trecut numărul total al abonaţilor la serviciile de telefonie mobilă a RCS&RDS se ridica la 2 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunţat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme şi mărfuri ilegale, relatează......
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos modernizează staţiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane de lei
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos modernizează staţiile hidrometrice printr-un contract de peste 49 de milioane ...
Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ) a lansat o licitaţie în valoare estimată de ...
Mesajul RO-ALERT în Tulcea. Au fost detectate ținte aeriene în insula Șerpilor
Mesajul RO-ALERT în Tulcea. Au fost detectate ținte aeriene în insula Șerpilor
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat o ţintă aeriană, duminică după-amiază, ...
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun debutează cu un preț scăzut al cărnii de porc la poarta fermelor din ...