CNADNR caută furnizori de servicii de consultanţă, asistenţă sau reprezentare juridică

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale vrea să contracteze servicii de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare juridică cu o valoare estimată situată între 441.110 lei şi 8,82 milioane lei, fără TVA.
Economica.net - mie, 03 apr. 2013, 12:40
CNADNR caută furnizori de servicii de consultanţă, asistenţă sau reprezentare juridică

Compania vizează încheierea unui acord-cadru cu o durată de patru ani, serviciile urmând să fie contractate printr-o licitaţie deschisă şi finanţate din veniturile proprii.

Criteriile de atribuire sunt preţul ofertei, care va conta în proporţie de 40%, alături de cele care ţin de componenta tehnică, cu o pondere de maxim 60%, potrivit anunţului de intenţie al companiei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 mai.

În caietulul de sarcini se arată că proiectele de infrastructură iniţiate de companie sunt complexe, iar implementarea acestora generează situaţii juridice „pentru dezlegarea cărora” este necesară deţinerea unor cunoştiinţe juridice temeinice specializate în materia administrării domeniului public şi a derulării fondurilor publice.

„Necesitatea angajării unor forme de exercitare a profesiei de avocat este de netăgăduit în condiţiile în care executarea contractelor are un impact financiar considerabil asupra bugetului de stat. Similar, deţinerea unor cunoştinţe temeinice în materia administrării domeniului public şi derulării fondurilor publice are ca efect atribuirea şi implementarea unor contracte de infrastructură rutieră care se vor constitui în bune practici. Se constată că CNADNR nu deţine suficient personal de specialitate pentru gestionarea proiectelor de infrastructură rutieră şi desfăşurarea tuturor activităţilor avocaţiale care să asigure un nivel satisfăcător”, se spune în document.

CNADNR funcţionează sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, condus de ministrul delegat Dan Şova.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...