Cod roşu de caniculă în zone din şase judeţe, joi şi vineri, temperaturile urcă până la 39 de grade. Cod portocaliu şi Cod galben în mare parte din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roşu de caniculă şi disconfort termic accentuat care vizează zone din şase judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, joi şi vineri. Aproape toată ţara este sub Cod portocaliu sau galben de caniculă.
AGERPRES - J, 30 iun. 2022, 10:50
Cod roşu de caniculă în zone din şase judeţe, joi şi vineri, temperaturile urcă până la 39 de grade. Cod portocaliu şi Cod galben în mare parte din ţară

Zonele afectate fac parte din judeţele judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, scrie Agerpres.

Potrivit meteorologilor, joi şi vineri, în zonele joase din aceste judeţe se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge şi depăşi recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38-39 de grade în judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Pe parcursul nopţilor temperaturile se vor menţine ridicate şi doar în orele dimineţilor se vor înregistra valori în general de 20-24 de grade.

Avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă în mare parte din ţară, joi şi vineri

Cea mai mare parte a ţării se află sub avertizări de caniculă şi disconfort termic în următoarele două zile, temperaturile urmând să ajungă la 38 de grade.

Potrivit unei avertizări Cod portocaliu emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în zilele de joi şi vineri, local în zonele joase din Banat, Transilvania şi Moldova valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile (diurne şi nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18-22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

Meteorologii notează că temperaturi maxime apropiate de recordurile absolute ale perioadei se vor înregistra pe arii restrânse şi în restul Transilvaniei, dar temperaturile minime vor fi mai coborâte decât valorile extreme.

Codul portocaliu vizează total sau parţial 10 judeţe: Botoşani, Iaşi, Mureş şi, parţial, Suceava, Neamţ, Sibiu, Cluj, Alba, Hunedoara şi Timiş.

Totodată, a fost actualizat şi Codul galben potrivit căruia în intervalul menţionat valul de căldură se va menţine în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar cele minime între 17 şi 20 de grade

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că vrea să rezolve problema Cubei înainte de a-şi încheia mandatul, relatează vineri dpa....
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea ...
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
UPDATE - Rusia a doborât în cursul nopţii 1.198 de drone ucrainene, a anunţat vineri Ministerul Apărării rus, un atac ...
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Șoselele din spectaculoasa zonă de coastă a Portugaliei au găzduit testul internațional al celei de a doua generații ...