Comerțul ilegal cu HFC a crescut în UE, în ultimii ani, din cauza aplicării neuniforme a reglementărilor

În cadrul evenimentului Comerțul ilegal cu HFC: bune practici din statele membre UE, organizat în data de 23 noiembrie de Comitetul Tehnic European pentru Fluorocarburi (EFCTC), factorii de decizie din Instituțiile Uniunii Europene (UE) și din statele membre, precum și liderii din industrie au discutat despre cum pot stopa contrabanda cu hidrofluorocarburi (HFC).
Lidia Neagu - J, 25 nov. 2021, 14:30
Comerțul ilegal cu HFC a crescut în UE, în ultimii ani, din cauza aplicării neuniforme a reglementărilor

Contrabanda a crescut în UE, în ultimii ani, din cauza aplicării neuniforme a reglementărilor Uniunii Europene referitoare la cotele de fluor pentru produse HFC. Evenimentul a reprezentat o oportunitate de a face schimb de experiență și de a identifica soluții pentru a opri comerțul ilegal, crima organizată și subminarea politicii UE în materie de climă.

Experții au ajuns la concluzia că nu există o singură modalitate de a combate contrabanda cu HFC și că autoritățile trebuie să fie foarte agile: „Trebuie să ținem pasul cu traficanții. Sunt foarte inteligenți în a găsi noi oportunități de a face profituri în mod ilegal,” a declarat Ernesto Bianchi de la Oficiul European de Luptă Antifraudă, OLAF.

Bente Tranholm-Schwarz, Șef Adjunct de Unitate, Direcția Generală Politici Climatice, Comisia Europeană, a adăugat: „Comisia își propune să spună stop acestei probleme cu ajutorul noului regulament privind gazele fluorurate, ce va fi propus anul viitor.”

Recent, unele state membre au luat măsuri eficiente pentru abordarea aceastei probleme. Konstantinos Aravossis, Secretar General pentru Mediu Natural și Apă în cadrul Ministerului Mediului și Energiei din Grecia a vorbit despre hotărârile recente adoptate de țara sa, pentru combaterea contrabandei cu HFC. Pärtel Niitaru de la Ministerul Mediului din Estonia a prezentat și măsurile planificate în țara sa, care includ amenzi mai mari și interzicerea deținerii și vânzării containerelor de unică folosință.

Din cauza naturii complicate a contrabandei cu HFC autoritățile trebuie să identifice modalități variate de abordare a problemei.

„Amenzile mai mari sunt doar o parte a puzzle-ului, dar avem nevoie și de o aplicare fermă,” a adăugat Pärtel Niitaru. Alte măsuri menționate includ dotarea autorităților vamale cu instrumentele și informațiile potrivite verificării importurilor de agent frigorific.

Schimbul de informații între autoritățile statelor membre a fost invocat ca o altă modalitate de a rămâne cu un pas înaintea traficanților de HFC. Experții au sugerat colectarea informațiilor și datelor, din mai multe surse, pentru a înțelege mai bine și a combate comercializarea ilegală a HFC-urile la intrarea în UE. Cooperarea ar asigura, de asemenea, aplicarea de măsuri ferme la toate frontierele UE, astfel încât organizațiile criminale să nu se mai poate reorienta către alte puncte de intrare în țară sau alte rute comerciale.
Te-ar mai putea interesa și
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
Ungaria anunţă renașterea unei legende – Ce va produce din nou
În urmă cu mai bine de jumătate de secol, un arhitect, sculptor şi profesor maghiar a inventat ceea ce avea să devină unul dintre cele mai populare şi îndrăgite puzzle-uri din lume, Cubul......
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină  înseamnă reguli care funcționează
Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi! BAT România: buletinul cerut la achiziția de produse cu nicotină înseamnă ...
Solicitarea actului de identitate pentru verificarea vârstei legale minime la achiziția produselor cu nicotină arată ...
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Romgaz – Profitul net al grupului a scăzut cu 8,90% în primele 9 luni
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
O mare fabrică din România a trecut pe profit. Prefab a anunţat rezultatele
Prefab a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui al acestui an, un profit net de 2,105 milioane lei, faţă de o ...