Comisia Europeană cere României să aplice normele UE în materie de redresare şi rezoluţie a instituţiilor bancare

Comisia Europeană a solicitat, joi, Bulgariei, Cehiei, Franţei, Italiei, Lituaniei, Luxemburgului, Olandei, Maltei, Poloniei, României şi Suediei să pună pe deplin în aplicare Directiva privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Economica.net - J, 28 mai 2015, 11:06
Comisia Europeană cere României să aplice normele UE în materie de redresare şi rezoluţie a instituţiilor bancare

Solicitarea din partea Comisiei are forma unui aviz motivat, a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Dacă ţările respective nu iau măsurile necesare în termen de două luni, Comisia va putea hotărî să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, scrie Agerpres.

Adoptată în primăvara anului 2014, directiva este un element central al uniunii bancare a UE, care a fost instituită pentru a crea un sector financiar mai sigur şi mai solid în urma crizei financiare. Noile norme introduse prin Directiva privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare oferă autorităţilor naţionale instrumentele şi competenţele necesare pentru a atenua şi a gestiona intrarea în dificultate a băncilor şi a marilor firme de investiţii din toate statele membre ale UE. Obiectivul este acela de a garanta că băncile aflate în pragul insolvenţei pot fi restructurate fără a obliga contribuabilii să plătească pentru menţinerea stabilităţii financiare. Se prevede, în schimb, ca acţionarii şi creditorii băncilor trebuie să îşi suporte partea lor din costuri, prin intermediul unui mecanism de ‘recapitalizare internă’.

Data limită pentru transpunerea acestor norme în dreptul naţional a fost 31 decembrie 2014 . Cu toate acestea, 11 ţări din UE (printre care şi România) nu au transpus pe deplin normele în dreptul naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriaşă afacere de corupţie,......
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, ...