Comisia Europeană prelungeşte iniţiativa „Capitala europeană a culturii” până în anul 2033

Comisia Europeană a adoptat o propunere de prelungire a iniţiativei "Capitala europeană a culturii", care s-ar fi încheiat în 2019, până în anul 2033, potrivit unui comunicat postat pe ec.europa.eu.
Economica.net - vin, 20 iul. 2012, 18:41
Comisia Europeană prelungeşte iniţiativa

Programul actual se va încheia în 2019 şi noua propunere stabileşte ordinea în care ţările vor desemna oraşele candidate pentru a deţine acest titlu până în anul 2033. Pe lângă cele două state membre care îşi împart titlul în fiecare an, propunerea sugerează ca ţările candidate sau potenţial candidate la aderarea în Uniunea Europeană să poată, de asemenea, propune o „Capitală europeană a culturii” o dată la trei ani. Planul urmează să fie discutat de îParlamentul European şi Consiliu, care vor lua o decizie finală cu privire la viitoarele dispoziţii înainte de sfârşitul anului 2013.

„Iniţiativa «Capitala europeană a culturii» reprezintă una dintre cele mai vizibile şi mai reuşite iniţiative lansate de UE. Pe lângă promovarea bogăţiei şi diversităţii culturale extraordinare a Uniunii Europene, iniţiativa a constituit un catalizator pentru transformarea oraşelor, atât în beneficiul cetăţenilor, cât şi în cel al turiştilor. Competiţia în rândul statelor membre pentru obţinerea titlului este mai strânsă ca niciodată – ceea ce reprezintă dovada valorii şi a atractivităţii constante a acestei manifestări”, a declarat Androulla Vassiliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret.

Propunerea Comisiei păstrează principalele caracteristici şi structura programului actual. Ea sugerează, în special, continuarea atribuirii titlului pe baza unui sistem de rotaţie între statele membre. Criteriile de selecţie au fost modificate pentru a oferi orientări mai detaliate potenţialelor capitale, îmbunătăţind astfel procesul general de selecţie şi de monitorizare a oraşelor implicate. Se va acorda mai multă atenţie efectului de pârghie al iniţiativei în ceea ce priveşte stimularea creşterii şi a dezvoltării urbane pe termen lung, precum şi dimensiunii europene a evenimentului şi calităţii conţinutului cultural şi artistic în cursul anului respectiv.

Iniţiativa „Capitala europeană a culturii” actuală (instituită prin Decizia 1622/2006/CE) se încheie în 2019. Întrucât competiţia pentru obţinerea titlului este lansată cu şase ani în avans, pentru a oferi oraşelor suficient timp pentru a se pregăti, decizia privind noul ciclu trebuie adoptată de Parlament şi Consiliu în 2013.

Propunerea Comisiei are loc în urma mai multor evaluări ale programului actual şi în urma unei consultări publice realizate în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, urmată de o reuniune publică la Bruxelles, în martie 2011. Aceste demersuri demonstrează în mod clar că manifestarea „Capitala europeană a culturii” aduce numeroase beneficii oraşelor şi regiunilor: deşi rămâne, în esenţă, un eveniment cultural, ea generează beneficii sociale şi economice semnificative, în special atunci când este integrată într-o strategie de dezvoltare pe termen lung axată pe cultură.

De la crearea acestui titlu, în 1985, 46 de oraşe au fost desemnate „Capitale europene ale culturii” până în prezent. În 2012, „Capitalele europene ale culturii” sunt Guimarães (Portugalia) şi Maribor (Slovenia).

În 2007, Sibiul a împărţit titlul de „Capitală europeană a culturii” cu Luxemburg.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...