Comisia Europeană, printre ţintele posibile ale jihadiştilor

Comisia Europeană figurează printre ţintele posibile ale jihadiştilor care se întorc din Siria, a anunţat sâmbătă radioteleviziunea publică olandeză NOS.
Economica.net - D, 21 sept. 2014, 05:25
Comisia Europeană, printre ţintele posibile ale jihadiştilor

Potrivit NOS, citată de AFP, cel puţin două dintre persoanele arestate de autorităţile belgiene au venit de la Haga.

‘Ele pregăteau un atentat. O ţintă era clădirea Comisiei Europene din Bruxelles’, a declarat NOS, citând surse anonime.

‘Comisarii nu erau vizaţi individual. Acţiunea trebuia să arate ca atacul asupra Muzeului Evreiesc… cu scopul de a ucide cât mai multe persoane’, a adăugat NOS.

Suspectul în atentatul de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles din luna mai, ce a făcut patru morţi, este francezul Mehdi Nemmouche, care a petrecut mai mult de un an în Siria în rândurile extremiştilor islamişti şi este în prezent deţinut în Belgia şi acuzat de ‘crimă legată de o organizaţie teroristă’, scrie Agerpres.

‘Suntem la curent cu informaţia’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Comisiei. ‘Suntem siguri că autorităţile naţionale urmăresc cazul adecvat’.

În clădirile Comisiei din Bruxelles lucrează mii de funcţionari, printre care înalţi responsabili de gestionarea zilnică a Uniunii celor 28 de ţări.

La Bruxelles se află de asemenea cartierul general NATO şi mai multor altor companii şi organizaţii internaţionale, dar măsurile de securitate pe care ele le adoptă sunt discrete.

Ziarul belgian L’Echo a raportat anterior în aceeaşi zi că autorităţile belgiene au împiedicat mai multe atentate ale jihadiştilor întorşi acasă după ce au luptat în Siria şi care sunt simpatizanţi ai grupului Statul Islamic /SI/.

Se estimează la circa 400 numărul de cetăţeni belgieni care au plecat să lupte în Siria, dintre care aproximativ 90 s-au întors, potrivit l’Echo.

De asemenea potrivit L’Echo, mai multe persoane au fost arestate, dar autorităţile nu doresc să dezvăluie care erau potenţialele lor ţinte, pentru a nu crea panică în rândul publicului.

Belgia, ca şi alte ţări europene, este îngrijorată de numărul tot mai mare de cetăţeni ai săi care luptă în Siria şi Irak şi ar putea reveni în ţară mai radicalizaţi.

În iunie, un tribunal a ordonat un proces împotriva a 46 de persoane suspectate de a fi membri ai Sharia4Belgium, un grup islamist radical acuzat de recrutare de tineri luptători pentru Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...