Comisia Europeană: Progresele Bulgariei şi ale României în cadrul MCV sunt evaluate separat

Comisia Europeană a precizat marţi că progresele Bulgariei şi cele ale României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) sunt evaluate separat şi că până în prezent nu s-a luat nicio decizie pentru ridicarea acestui mecanism, relatează BTA, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 16 feb. 2016, 15:56
Comisia Europeană: Progresele Bulgariei şi ale României în cadrul MCV sunt evaluate separat

‘MCV este un proces bazat pe tratat şi desemnat să măsoare progresele realizate de Bulgaria şi România cu privire la o serie agreată de condiţionalităţi în domenii precum reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei’, a declarat Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a CE, în conferinţa de presă cotidiană a executivului comunitar.

Ea a adăugat că procesul MCV se referă la conlucrarea cu Bulgaria şi România pentru a stimula şi verifica reformele. ‘Progresele în aceste domenii sunt evaluate pentru cele două ţări pe baza propriilor merite. Iată de ce avem rapoarte separate pentru fiecare ţară şi de ce condiţionalităţile pentru cele două ţări diferă. De exemplu, pentru Bulgaria ştiţi că ele includ lupta contra criminalităţii organizate, ceea ce nu este cazul României’, a menţionat ea.

Andreeva a reamintit că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat în mai multe rânduri intenţia de a se pune capăt MCV până la finalul mandatului său atât timp cât reformele necesare continuă.

La conferinţa de presă susţinută luni la Bruxelles după întrevederea cu premierul român Dacian Cioloş, preşedintele Comisiei Europene s-a declarat convins că în timpul mandatului său se va pune capăt MCV în cazul României.

‘Nu există o legătură strânsă între ceea ce eu aş spune cazul Bulgariei şi cazul României. Cele două cazuri sunt separate. Dacă România o ia înaintea amicilor noştri bulgari, evident că mecanismul se va încheia dacă România menţine nivelul de punere în practică actual al aşteptărilor Comisiei Europene şi din partea statelor membre, atunci acest lucru se va întâmpla’, a afirmat Juncker.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat pe inteligenţă artificială, integrat în aplicaţia companiei, care......
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...
Polonia își construieşte cea mai mare armată din Europa cu „arme Made in Polonia”
Polonia își construieşte cea mai mare armată din Europa cu „arme Made in Polonia”
Pe măsură ce îşi construieşte cea mai mare armată din Europa, Polonia se orientează către companii de apărare interne ...