Comisia Europeană va prezenta în luna mai o foaie de parcurs pentru renunțarea totală a importurilor de combustibili fosili din Rusia în statele membre UE

Comisia Europeană va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile de combustibili fosili din Rusia în statele membre ale UE, a anunţat joi la Londra la un eveniment pe teme energetice preşedintele executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 24 apr. 2025, 19:17
Comisia Europeană va prezenta în luna mai o foaie de parcurs pentru renunțarea totală a importurilor de combustibili fosili din Rusia în statele membre UE

Uniunea Europeană şi-a stabilit deja un obiectiv – neobligatoriu pentru statele membre – de a elimina complet importurile de gaze naturale ruseşti până în anul 2027, în contextul deteriorării relaţiilor cu Rusia după invazia în Ucraina. Însă unele state membre nu au reuşit să-şi diversifice substanţial importurile energetice. Mai mult, importurile de gaze ruseşti în UE au crescut anul trecut, după ce scăzuseră în 2023.

Anul trecut, 16,1% din petrolul consumat în UE a fost achiziţionat din SUA. De asemenea, 45,3% din gazele naturale lichefiate (GNL) importate anul trecut de UE provin din SUA. Alţi furnizori importanţi de GNL pentru ţările UE mai sunt Rusia (17,5%) şi Norvegia (13,5%), aceasta din urmă fiind de asemenea furnizorul a 45,6% din gazul natural importat de UE prin conducte.

În urma invaziei ruse în Ucraina şi a sabotării conductelor Nord Stream, UE a adoptat o politică de reducere a importurilor de gaze naturale ruseşti, care au fost înlocuite parţial de gazele naturale lichefiate (GNL) importate în special din SUA. Aduse cu nave transportatoare de gaz, aceste gaze sunt însă mai costisitoare decât gazele naturale transportate prin conductele existente.

„Aceste parteneriate energetice, inclusiv importurile de GNL din SUA, au în continuare o importanţă strategică pentru Uniunea Europeană”, a declarat joi preşedinta Comisiei Europene, deşi blocul comunitar are nevoie de energie la preţuri reduse pentru a-şi menţine industriile competitive în concurenţa cu rivalii din China şi SUA, unde costurile energiei sunt de câteva ori mai mici.

Preşedintele american Donald Trump a cerut Uniunii Europene să cumpere mai mult GNL din SUA, ceea ce ar putea fi o concesie făcută de UE în negocierile cu Washingtonul asupra taxelor vamale impuse de Trump şi deocamdată suspendate parţial de acesta în timp ce au loc tratative.

Comisia Europeană evaluează mai multe instrumente legale pentru includerea lor în foaia de parcurs. Printre opţiunile examinate se numără inclusiv folosirea legislaţiei europene pentru a le interzice companiilor din UE să semneze noi contracte pentru achiziţii de gaz rusesc sau oferirea de temeiuri legale companiilor europene să rezilieze astfel de contracte fără a risca penalităţi.

Von der Leyen nu a precizat în declaraţia sa data când va prezenta respectiva foaie de parcurs, dar agenda Comisiei Europene sugerează că acest lucru ar urma să se întâmple pe 6 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Controale ANPC la peste 1.300 de operatori economici în perioada 20 – 24 aprilie. Inspectorii au dat 869 de amenzi
Controale ANPC la peste 1.300 de operatori economici în perioada 20 – 24 aprilie. Inspectorii au dat 869 de amenzi
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat, în perioada 20 - 24 aprilie 2026, acţiuni de control la nivelul întregii ţări, în cadrul cărora au fost verificaţi......
E oficial, se scumpește mersul cu metroul. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial
E oficial, se scumpește mersul cu metroul. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial
Ordinul privind aprobarea tarifelor de călătorie cu metroul a fost publicat, vineri seara, în Monitorul Oficial, noile ...
Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor PSD din Guvern și decretele de numire a miniștrilor interimari
Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor PSD din Guvern și decretele de numire a miniștrilor interimari
Preşedintele Nicuşor Dan a informat, sâmbătă dimineaţă, că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de ...
Update: Atac rusesc cu drone în Ucraina în apropiere de granița cu România. Fragmente de dronă au căzut în municipiul Galați. Locuitorii din zonă au fost evacuați (VIDEO)
Update: Atac rusesc cu drone în Ucraina în apropiere de granița cu România. Fragmente de dronă au căzut în municipiul ...
Forțele ruse au reluat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în ...