Compania IT FintechOS, condusă de Teodor Bildăruş, atrage o nouă finanţare, de 14 milioane de dolari

FintechOS, start-up-ul fondat în 2017 de Teodor Blidăruş şi Sergiu Neguţ, specializat în dezvoltarea de soluţii de transformare digitală pentru industria financiară, a atras o nouă finanţare, de 14 milioane dolari, care va fi utilizată pentru a continua ritmul rapid de creştere a companiei şi pentru extinderea operaţiunilor sale în Europa, dar şi în Asia de Sud-Est şi Statele Unite. 
Economica.net - mie, 11 dec. 2019, 11:13
Compania IT FintechOS, condusă de Teodor Bildăruş, atrage o nouă finanţare, de 14 milioane de dolari

Runda de finanțare a fost condusă de Digital East Fund din partea Earlybird Venture Capital și OTB Ventures, cu participarea actualilor investitori GapMinder și Launchub Ventures.

Tehnologia FintechOS permite băncilor și companiilor de asigurări tradiționale să țină pasul cu așteptările în continuă schimbare ale clienților, și, în același timp, cu viteza, agilitatea și flexibilitatea fintech-urilor, companii al căror model de business se bazează pe tehnologii inovative.,

Din portofoliul de clienți FintechOS la nivel global fac parte ERSTE, Vienna Insurance Group, Orange Money, Hyperion Group, TBI Bank, Transilvania Bank și Idea Bank. Compania are birouri în Londra, Amsterdam, Viena, Copenhaga și București și are în plan extinderea operațiunilor în Statele Unite și Asia în 2020.

Cu ajutorul tehnologiei și expertizei FintechOS băncile și companiile de asigurări pot lansa cu o viteză fără precedent – în săptămâni, în loc de luni sau ani – produse și servicii hiper-personalizate, complet digitale, bazate pe surse complexe de date. Implementarea tehnologiei FintechOS se poate realiza ca Software-as-a-Service, compania ajutând clienții în procesul lor de migrare către cloud, dar și local (on-premises), platforma integrându-se cu ușurință cu tehnologiile din infrastructura existentă.

FintechOS oferă clienților săi posibilitatea de a utiliza date din peste 150 de surse integrate (din rețele sociale, informații contextuale, sisteme în cloud și soluții enterprise), precum și 20 de procese financiare automatizate (bazate pe inteligență artificială, precum KYC – Know Your Customer, Customer 360, prețuri, analiză de risc etc). De asemenea, FintechOS pune la dispoziție și un marketplace cu peste 50 de aplicații open source create pentru a facilita utilizarea tehnologiei în procesele de onboarding a clienților noi, de creditare, economisire, asigurări sau pensii. De asemenea, parteneriatele strategice cu companii mari precum Microsoft, EY, Deloitte, Publicis Sapient și CapGemini permit intrarea și adopția mai rapidă a tehnologiei FintechOS pe numeroase piețe.

Fondată în 2017 de Teodor Blidăruș și Sergiu Neguț, compania are acum clienți în peste 20 de țări de pe trei continente. Veniturile sale anuale recurente au crescut cu 450% în 2019. Capitalul suplimentar obținut prin noua rundă de finanțare va fi utilizat pentru a continua ritmul rapid de creștere a companiei și pentru extinderea operațiunilor sale în Europa, dar și în Asia de Sud-Est și Statele Unite.

De asemenea, FintechOS va investi în continuare puternic în dezvoltarea mai multor aplicații, servicii și soluții financiare accesibile instant, pentru a facilita accesul la servicii cu valoare adăugată și personalizate pe multiple canale.

“Este cea mai rapidă poveste de creștere în care m-am implicat până acum, și o experiență fascinantă alături de Teodor Blidarus, pe care îl consider un vizionar de anvergură. Dincolo de succesul FintechOS, cred că avem încă o validare că ecosistemul de antreprenori, business angels și fonduri de investiții începe să funcționeze în România”, spune Sergiu Negut, Co-Fondator FintechOS

.

Te-ar mai putea interesa și
Gemini reușește să oprească peste 99% dintre reclamele dăunătoare înainte de a fi publicate – raport Google
Gemini reușește să oprească peste 99% dintre reclamele dăunătoare înainte de a fi publicate – raport Google
Utilizarea de instrumente bazate pe Gemini a îmbunătăţit semnificativ, anul trecut, capacitatea companiei de a detecta şi stopa reclamele problematice, astfel că peste 99% dintre reclamele care......
Ministerul Agriculturii a acordat ajutoare de stat pentru 1.868 de pomicultori păgubiți de înghețul târziu de primăvară
Ministerul Agriculturii a acordat ajutoare de stat pentru 1.868 de pomicultori păgubiți de înghețul târziu de primăvară
Producătorii agricoli din sectorul pomicol afectaţi de îngheţul târziu de primăvară înregistrat în perioada aprilie ...
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMag introduce o taxă pe fiecare comandă, de mâine – Economedia.ro
eMAG, cel mai mare retailer online din România, va introduce o taxă aplicată fiecărei comenzi plasate pe platformă. ...
Reacția PSD privind anunțul listării la bursă a mai multor companii de stat. Partidul spune că se opune categoric vânzării acestora, act care reprezintă o sfidare la adresa românilor
Reacția PSD privind anunțul listării la bursă a mai multor companii de stat. Partidul spune că se opune categoric vânzării ...
Partidul Social Democrat a anunţat joi că se opune demersurilor iniţiate de premierul Ilie Bolojan şi vicepremierul Oana ...