Companii

Cărbunaru: Guvernul a aprobat HG privind vânzarea unui pachet de acţiuni din capitalul social al OMV Petrom

Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind unele măsuri pentru vânzarea unui pachet de acţiuni deţinut de statul român din capitalul social al Societăţii OMV Petrom S.A. – Bucureşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Cărbunaru: Guvernul a aprobat HG privind vânzarea unui pachet de acţiuni din capitalul social al OMV Petrom
Program Tomata - Perioada de valorificare a producţiei şi termenul de depunere a documentelor au fost prelungite

Program Tomata – Perioada de valorificare a producţiei şi termenul de depunere a documentelor au fost prelungite

Profitul trimestrial al Inditex a crescut cu 80%

Agroland, proprietarul celei mai mari rețele agricole din țară, vizează poziția a treia pe piața producătorilor de ouă, în urma unei investiții de 800.000 de euro

Premieră în România: Mol vinde carburanții mai ieftin decât Petrom. Rafinăria Mol din Ungaria merge însă cu țiței rusesc, care se vinde acum cu discount

Cristi Movilă, VTEX: Vedem o schimbare a nevoilor din piața online de retail alimentar. Acum, supermarketurile mizează pe păstrarea consumatorilor care au venit de la începutul pandemiei - INTERVIU

Cristi Movilă, VTEX: Vedem o schimbare a nevoilor din piața online de retail alimentar. Acum, supermarketurile mizează pe păstrarea consumatorilor care au venit de la începutul pandemiei – INTERVIU

Autostrada Ploiești - Buzău: Guvernul ar putea aproba miercuri exproprierile pentru gropile de împrumut din Prahova

Autostrada Ploiești – Buzău: Guvernul ar putea aproba miercuri exproprierile pentru gropile de împrumut din Prahova

Radu Hanga, președintele BVB: Vedem o creștere puternică a interesului companiilor de a veni pe Bursă

Termoenergetica a semnat contractul pentru închirierea unei centrale privizorii, care va fi amplasată în fostul CET Titan

Amerocap anunță că va face recurs la decizia Curții de Apel Bacău în procesul pierdut în fața Chimcomplex

MedLife a inaugurat prima sa clinică de mari dimensiuni din Târgu Mureș

ACUE: ANRE nu a informat companiile din energie că ar exista nereguli în documentele trimise pentru decontare

Visual Fan lansează divizia Allview Industry destinată pieței de energie verde

Cel mai recent concept Zara din lume ajunge în Constanța. Retailerul de fashion redeschide magazinul din City Park Mall

Deutsche Bank extinde centrul tehnologic din Berlin, cu angajaţi din Rusia - Reuters

Deutsche Bank extinde centrul tehnologic din Berlin, cu angajaţi din Rusia – Reuters

Preţul gazelor în Europa continuă să scadă, în urma majorării importurilor de gaze naturale lichefiate

Autostrada Ploiești - Buzău:  A fost semnat primul contract, pentru lotul Mizil - Pietroasele Update VIDEO

Autostrada Ploiești – Buzău: A fost semnat primul contract, pentru lotul Mizil – Pietroasele Update VIDEO

Ucraina are foarte mult ulei ieftin. Cum influențează blocada din țara lovită de război piața globală a produselor agroalimentare

Chimcomplex anunță că a câștigat procesul cu firma de consultanță Amerocap, care-i cerea despăgubiri de peste 2 milioane de dolari

ONRC: Numărul de firme cu capital străin nou înființate, mai mare cu 27,8% în primele patru luni din 2022

Profi ajunge la 800 de magazine administrate de antreprenori independenți, din aproximativ 1600

Compania lituaniană INVL Renewable Energy Fund I plănuiește să investească 120 de milioane de euro în centrale solare în România

Agroland a obținut o finanțare nerambursabilă de 120.000 de euro prin programul IMM AGRI-FOOD

Salariile de la Poşta Română - Şeful CNPR: Nu pot să măresc salariile fără acordul sindicatului care refuză în mod constant să vină la negocieri

Salariile de la Poşta Română – Şeful CNPR: Nu pot să măresc salariile fără acordul sindicatului care refuză în mod constant să vină la negocieri

America se gândeşte la ridicarea unor tarife vamale pentru China

AHK România: Situaţia actuală a companiilor este bună, dar perspectivele economice ating un minim istoric

Criză petrol - Cotaţia Brent a depăşit 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a decis să majoreze preţurile

Criză petrol – Cotaţia Brent a depăşit 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a decis să majoreze preţurile

Uber contra Bolt: cine a avut afaceri și profit mai mare în 2021

Pierdem 5% din grâne anul acesta. Producția de cereale a României ar putea scădea cu 1,4 milioane de tone în 2022

Nouă scumpire a carburanților, la două zile de la precedenta

Interesul românilor pentru antreprenoriat scade. Numărul firmelor nou create a scăzut cu 14%