Conducerea MADR transmite că nu există o criză a uleiului în România, în încercarea de a liniști panica. Țara produce de zece ori mai mult decât consumă

România deţine suficiente stocuri de ulei până la noua recoltă de floarea soarelui, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru, a anunţat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, după ce tot mai mulţi români au luat cu asalt magazinele pentru a se aproviziona cu ulei, de teamă că acest produs va dispărea de pe rafturi.
AGERPRES - S, 12 mart. 2022, 14:41
Conducerea MADR transmite că nu există o criză a uleiului în România, în încercarea de a liniști panica. Țara produce de zece ori mai mult decât consumă

„Am văzut că s-a iscat iar o mare isterie legată de faptul că România nu ar avea stocuri de ulei şi toată lumea a dat buluc în magazine să cumpere ulei. Profit de această ocazie să le spun tuturor românilor că avem stocuri de ulei până la noua recoltă – nici măcar nu a fost însămânţată floarea soarelui – dar avem stocuri de ulei, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibru. Îi rog pe toţi românii să înţeleagă că tot ceea le transmitem pe căile oficiale se bazează pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizăm evoluţia stocurilor în fiecare dimineaţă. Avem o celulă de analiză, de criză, la Ministerul Agriculturii şi tocmai asta facem: verificăm stocurile de cereale şi de alimente şi în cazul acesta de ulei. Pe lângă faptul că se află în depozite suficiente cantităţi de ulei pentru a nu crea dezechilibre, avem şi stocuri de floarea soarelui la fabricile producătoare de ulei din ţara noastră şi, slavă Domnului, avem fabrici producătoare de ulei, nu depindem de importuri majore în această privinţă”, a declarat, la Hunedoara, Adrian Chesnoiu.

Acesta a subliniat că mesajele din unele magazine care anunţau că se limitează vânzarea de ulei la cel mult trei baxuri au apărut tocmai pentru a se preîntâmpina specula.

„Le transmit încă o dată pe această cale să nu intre în isteria care s-a creat atunci când s-a anunţat că preţul la combustibil va exploda, să înceapă acum să cumpere cantităţi mari de ulei mai mult decât le e necesar. Dacă au văzut în anumite magazine afişe, anunţuri că se limitează distribuţia de ulei sau utilizarea de ulei la maximum trei baxuri, acestea au fost făcute tocmai în încercarea de a transmite un mesaj foarte clar ca cineva să nu speculeze, să creeze panică şi isterie în rândul populaţiei. Multe televiziuni au anticipat că următorul scenariu de isterie publică va fi cel al uleiului de floarea soarelui”, a transmis şeful MADR.

Un amesaj asemănător a fost transmis și de secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Sorin Moise (foto), care a precizat că țara noastră produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui suficientă pentru a acoperi de zece ori nevoia de consum intern și că există stocuri suficiente cu acest produs şi materie primă pentru producerea de ulei.

„Ministerul Agriculturii doreşte să transmită tuturor cetăţenilor români că există stocuri suficiente de ulei şi de materie primă pentru producerea de ulei. România produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui suficientă pentru a acoperi de zece ori nevoia de consum de ulei a României: Anul trecut, spre exemplu, am avut o producţie record de trei milioane de tone producţie în condiţiile în care românii consumă anual ulei produs dintr-o cantitate de 200.000 tone de seminţe de floarea soarelui. Pentru a garanta o funcţionare optimă a fluxului aprovizionare dintre producătorii de ulei şi lanţurile de magazine, mâine dimineaţă la nivelul Ministerului Agriculturii va avea loc o întâlnire organizată de ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu cu reprezentanţii acestora”, a spus secretarul de stat, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de Guvern.

El a asigurat că producţia agricolă internă are capacitatea de oferi toate resursele alimentare de care românii au nevoie.

„Potrivit situaţiei la zi pe care o deţinem la minister, toate categoriile de produse alimentare se situează în parametrii necesari pentru consumul populaţiei. În acest sens, am prezentat în şedinţa de Guvern de astăzi o informare. Asigurăm cetăţenii că producţia agricolă a României are capacitatea de ne oferi toate resursele alimentare de care avem nevoie”, a mai afirmat reprezentantul Ministerului Agriculturii.

Te-ar mai putea interesa și
MMFSS prezintă cifre în scădere în privința accidentelor de muncă pentru primele șase luni din 2025. 2.472 de persoane au suferit accidente de muncă, dintre care 32 și-au pierdut viața
MMFSS prezintă cifre în scădere în privința accidentelor de muncă pentru primele șase luni din 2025. 2.472 de persoane ...
Un număr de 2.472 de persoane au suferit accidente de muncă în primele şase luni din 2025, cu 17% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, iar 32 dintre acestea şi-au pierdut......
Turişti străini în România – Top 20 ţări care au adus cei mai mulţi turişti în ţara noastră în primele zece luni din 2025
Turişti străini în România – Top 20 ţări care au adus cei mai mulţi turişti în ţara noastră în primele ...
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv în apartamente şi camere de închiriat, au scăzut ...
Șase state membre UE cer Comisiei Europene să renunțe la planul de a interzice vânzarea mașinilor echipate cu motoare termice în 2035
Șase state membre UE cer Comisiei Europene să renunțe la planul de a interzice vânzarea mașinilor echipate cu motoare ...
Şase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene ...
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Cu prețuri la apartamente care cresc mai repede decât salariul, 2025 a fost anul în care s-a înregistrat cea mai mare ...