Consiliul Fiscal critică dur bugetul pe 2016: România va fi mai vulnerabilă în faţa unei noi crize internaţionale

Consiliul Fiscal a analizat proiectul de buget pe 2016, adoptat miercuri de Guvern, şi reiterează argumentele contra emise de-a lungul anului, cu ocazia modificării Codului Fiscal şi majorării salariilor din sectorul public. Pe scurt, Consiliul avertizează că România va fi, astfel, mai vulnerabilă în faţa unei noi crize internaţionale, iar costurile sociale pe care le-am avea de suportat într-un astfel de scenariu ar aminti de măsurile de austeritate din 2010. La capitolul soluţii, principalele recomandări ale Consiliului Fiscal pentru Guvern sunt îmbunătăţirea colectării taxelor şi o cheltuire mai eficientă a banului public.
Vlad Popescu - mie, 09 dec. 2015, 14:14
Consiliul Fiscal critică dur bugetul pe 2016: România va fi mai vulnerabilă în faţa unei noi crize internaţionale

Într-o opinie postată pe siteul propriu, Consiliul Fiscal desfiinţează bugetul drept „o abatere deliberată și de amploare de la toate regulile fiscale” prevăzute de legislaţia naţională şi europeană sau „un exemplu de manual pentru tot ceea ce Legea Responsabilității Fiscal-Bugetare era menită să prevină”.

Consiliul Fiscal reiterează că relaxarea fiscală de anul viitor, simultan cu creşterea veniturilor, este inoportună, anticipând că eventualele câştiguri aduse economiei de stimularea consumului vor fi temporare, fără un impact pozitiv asupra creşterii pe termen lung.

De asemenea, Consiliul Fiscal atrage atenţia că România ar trebui să profite de perioada de expansiune economică pe care o traversează pentru a se pregăti pentru faza descendentă a ciclului economic sau pentru apariţia de eventuale şocuri externe. Cu alte cuvinte, dacă creştem deficitul bugetar şi datoria publică în vremuri de relativă prosperitate, ne va fi cu atât mai greu să suportăm perioada de corecţie.

Astfel, Consiliul Fiscal recomandă Guvernului accelerarea măsurilor menite să îmbunătăţească rata de colectare a veniturilor bugetare și şi să eficientizeze cheltuiriea banilor publici. Concret, Consiliul Fiscal vrea urgentarea implementării programului de reformă a ANAF semnat cu Banca Mondială în 2013, care presupune inclusiv dezvoltarea infrastructurii IT şi informatizarea procesului de colectare a taxelor, care ar creşte conformarea voluntară.

Consiliul recomandă de asemenea îmbunătăţirea procesului de prioritizare a investiţiilor publice şi o „reformă reală” a administraţiei publice, având la bază performanţa.

Te-ar mai putea interesa și
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini şi o deschidere către actorii privaţi locali, în cadrul liberalizării......
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ ...
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...