Consiliul pentru IMM-uri: România are nevoie în acest an de măsuri de susţinere a investiţiilor

România are nevoie în acest an de măsuri de susţinere a investiţiilor, acestea fiind motorul creşterii economice, în condiţiile în care în ultimii ani iniţiativele Guvernului au vizat în primul rând menţinerea stabilităţii macroeconomice, consideră Consiliul IMM-urilor Private.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 12:22

„Până acum sprijinul de la FMI şi celelalte instituţii a rezolvat o problemă foarte importantă a României, respectiv a asigurat stabilitatea macroeconomică şi a fluxurilor financiare, chiar dacă s-a făcut cu preţul scăderii salariilor. Nu exista o altă soluţie. Mesajul către FMI trebuie să fie acum susţinerea procesului investiţional, fără afectarea echilibrelor macroeconomice”, a declarat, marţi, preşedintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.

 

El a menţionat că un avans al PIB-ului de 2% pe an nu este suficient pentru a recupera decalajul dintre România şi celelalte state din Uniunea Europeană. În opinia sa, România are nevoie de un ritm dublu sau triplu al creşterii economice comparativ cu alte state din Uniunea Europeană pentru a recupera decalajul faţă de acestea.

 

În vederea stimulării investiţiilor, CNIPMMR a transmis Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Economiei un set de propuneri, formulate în urma realizării unui sondaj în rândul a circa 300 de firme mici şi mijlocii.

 

Reprezentanţii firmelor mici şi mijlocii cer iniţierea unei noi legi pentru IMM-uri, care să asigure creşterea treptată de la 0,4% la 1% din PIB a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea programelor de dezvoltare, a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi şi de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, la nivel naţional şi local, pentru perioada 2012-2020.

 

În plus, întreprinzătorii propun creşterea sumelor pentru programele de înfiinţare şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, cu alocarea prioritară a 300 milioane euro pentru susţinerea financiară a programului start-up în perioada 2012-2014.

 

„Cu un buget de 5 milioane de euro alocat pentru primul an (februarie-decembrie 2011) programul a dus la crearea a 5.000 de firme noi şi a 9.000 de locuri de muncă. Prin majorarea bugetului, acest program va asigura crearea unui număr de 300.000 locuri noi de muncă şi creşterea cu 4,26% a PIB în perioada 2012-2016”, au explicat reprezentanţii CNIPMMR.

 

În opinia lui Nicolescu, relansarea procesului investiţional se mai poate face prin îmbunătăţirea cadrului legal privind schemele de ajutor de stat, cu modificarea criteriilor de acordare pentru a le face accesibile întreprinderilor mici şi mijlocii.

 

Întreprinzătorii propun, de asemenea, o serie de măsuri fiscale, care în opinia lor ar putea stimula investiţiile şi consumul, cu efecte pozitive asupra creşterii economice. Cea mai importantă dintre acestea este scutirea de impozit a profitului reinvestit de firme în active, cu excepţia automobilelor de lux, măsură susţinută de patronat de mai mulţi ani.

 

„Suntem foarte supăraţi că nimeni, nici măcar FMI, nu a reuşit să ne demonstreze că nu este posibilă această măsură, care ar duce la relansarea procesului investiţional”, a spus Nicolescu.

 

Tot ca măsură fiscală, întreprinzătorii continuă să ceară reducerea contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale, dar şi a TVA pentru alimente la 15%. În plus, firmele mici şi mijlocii susţin eliminarea impozitului pe depozitele bancare, acesta fiind în realitate un impozit pe inflaţie, având în vedere nivelul actual al dobânzilor şi cel al indicelui preţurilor de consum.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context politic și pe situația fiscal-bugetară
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşti în contextul procesului de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând din ianurie 2027
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând ...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că Isabel Schnabel, reprezentanta Germaniei în Comitetul Executiv al Băncii ...
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare ...