Consiliul UE a adoptat în mod formal modificarea Directivei privind gazele naturale

Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni în mod formal o modificare a aşa-numitei Directive privind gazele naturale, care vizează eliminarea unei lacune juridice din cadrul de reglementare al UE şi stimularea concurenţei pe piaţa gazelor, astfel că normele care reglementează piaţa internă a UE a gazelor naturale se vor aplica în viitor şi conductelor de gaze înspre şi dinspre ţări terţe, informează un comunicat de presă al Consiliului UE.
Economica.net - lun, 15 apr. 2019, 10:28
Consiliul UE a adoptat în mod formal modificarea Directivei privind gazele naturale

„Sunt foarte bucuros că acest dosar important a fost adoptat. Am depus eforturi susţinute pentru a ajunge la un compromis acceptabil pentru toată lumea şi cred că avem în prezent o soluţie adecvată, care va garanta o piaţa europeană a gazelor naturale echitabilă şi competitivă”, a declarat ministrul Energiei din România, Anton Anton.

Citeşte şi Provocarea anului 2019 pentru noi: Cu România „la butoane”, UE vrea să emită o lege care loveşte interesele Rusiei

Obiectivul general al modificării Directivei privind gazele naturale este de a garanta faptul că normele care reglementează piaţa internă a UE a gazelor naturale se aplica conductelor de transport de gaze dintre un stat membru şi o ţară terţă, până la frontiera teritoriului statului membru şi a marii teritoriale a acestuia. Printre elementele principale ale normelor UE privind piaţa gazelor naturale, stabilite în aşa-numita Directiva privind gazele naturale din 2009, se numără separarea proprietăţii, accesul terţilor, tarifele nediscriminatorii şi cerinţele în materie de transparenţă.

Modificarea adoptată luni prevede posibilitatea unor derogări pentru conductele existente înspre şi dinspre ţări terţe, precum şi proceduri clare pentru negocierile cu ţările terţe şi pentru scutirile referitoare la noile conducte.

Adoptarea de către Consiliu reprezintă ultima etapă a procesului legislativ. Noua directivă va intra în vigoare la 20 zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Statele membre vor avea la dispoziţie nouă luni de la intrarea în vigoare pentru a transpune noile norme în dreptul intern.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...