Consolidare intragrup: Secuiana absoarbe fabrica de confecţii pentru femei S’Mode

Producătorul de haine Secuiana absoarbe firma S'Mode care operează fabrica de confecţii pentru femei a grupului Secuiana. Fuziunea se realizează prin transmiterea integrală a patrimoniului firmei S'Mode către Secuiana. Ca urmare a fuziunii, S'Mode îşi va înceta existanţa, pierzându-şi personalitatea juridică şi se va dizolva fără lichidare, urmând să fie radiată din Registrul Comerţului. Toţi angajaţii fabricii de confecţii S'Mode vor fi preluaţi de Secuiana, se arată în proiectul de fuziune obţinut de Economica.net.
Cristina Şomănescu - D, 21 aug. 2022, 10:57
Consolidare intragrup: Secuiana absoarbe fabrica de confecţii pentru femei S’Mode

Grupul Secuiana din Târgu Secuiesc este format din trei firme: Secuiana SA – operează fabrica de confecţii pentru barbaţi şi femei şi magazinul online, S’Mode SA prin care e operată fabrica de confecţii pentru femei şi Seconf SA care operează fabrica de confecţii pentru bărbaţi.
Din grup face parte şi lanţul de magazine proprii Adam’s by Secuiana. Secuiana produce sub marca Adam’s confecţii pentru bărbaţi care se distribuie la nivel naţional.

S’Mode va fi absorbită de Secuiana. 

Proiectul de fuziune între Secuiana SA şi S’Mode SA a fost aprobat de Consiliului de Administrație al firmei Secuiana SA şi de administratorul unic al societăţii S’Mode SA la data de 21 iulie 2022.

Fuziunea constă în transmiterea integrală a patrimoniului firmei S’Mode către Secuiana, cu toate drepturile şi obligațiile pe care le are la data fuziunii (data înregistrării în Registrul Comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social al firmei Secuiana). În urma fuziunii, S’Mode îşi va înceta existanţa, pierzându-şi personalitatea juridică şi se va dizolva fără lichidare, urmând să fie radiată din Registrul Comerţului, conform proiectului de fuziune obţinut de Economica.net.

Efectele fuziunii se vor produce la data înregistrării în Registrul Comerţului a menţiunii privind majorarea capitalului social al firmei Secuiana, reiese din proiectul de fuziune consultat de Economica.net.
În schimbul acţiunilor deţinute la firma S’Mode, acţionarii săi vor dobândi acţiuni la Secuiana.

Printre efectele pozitive pe care le va avea fuziunea, invocate de acţionarii celor două firme, se numără: ”o mai bună utilizare a facilităților şi forţei de muncă existente sau o reducere a costurilor unitare de achiziţie a materiilor prime prin creşterea volumului; va creşte capacitatea de desfacere şi nivelul vânzărilor; va creşte puterea de negociere a societăţii Secuiana cu furnizorii, cu clienţii şi cu instituţiile financiare şi de credit; se vor elimina paralelismele din cadrul structurilor administrative ale societăţilor care fuzionează; unirea celor două patrimonii va duce la mărirea puterii financiare necesară contractării de credite bancare cu dobânzi mai mici”, conform proiectului de fuziune obţinut de Economica.net.

În urma fuziunii, Secuiana îşi va consolida poziţia pe piaţa din România, devenind astfel o prezenţă mai importantă pe piața naţională şi internațională, spun acţionarii firmelor în proiectul de fuziune.

Secuiana preia toţi angajaţii firmei S’Mode

Personalul firmei S’Mode va fi redistribuit în societatea Secuiana în funcție de pregătirea și experiența profesională. Secuiana își va păstra sediul și obiectul de activitate, precum și structura administrativă. Cheltuielile necesare fuziunii vor fi suportate de Secuiana, conform proiectului de fuziune consultat de Economica.net.

S’Mode merge în pierdere pentru al treilea an consecutiv.

S’Mode SA, firmă controlată de Secuiana SA, a avut afaceri nete de 8 milioane de lei în anul 2021, cu circa 9% mai mari decât cele obţinute în anul 2020. Producătorul de haine pentru femei merge în pierdere din anul 2019. Firma a avut pierdere netă de 1,5 milioane de lei în anul 2021, în creştere nesemnificativă faţă de cea din anul 2020. S’Mode a avut un număr mediu de 193 de angajaţi pe statele de plată în anul 2021, în scădere cu 20 de oameni faţă de nivelul anului 2020, arată bilanţurile societăţii, comparate de Economica.net.

Secuiana a încheiat al doilea an de pandemie Covid-19 cu profitabilitate semnificativ mai mică decât cea obţinută în anul 2020.

Secuiana a încheiat anul 2021 cu afaceri nete de 27,19 milioane de lei, cu peste 14% mai mari decât cele obţinute în anul 2020. Producătorul de haine Secuiana a avut marjă de profit net de 0,74% în anul 2021, cu peste 14 puncte procentuale mai mică decât cea realizată în anul 2020, arată analiza Economica.net pe baza bilanţurilor societăţii. Secuiana a lucrat cu un număr mediu de 376 de angajaţi în cursul anului 2021, în scădere cu 59 de oameni pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din anul 2020, potrivit bilanţurilor comparate de Economica.net.

În noiembrie 2021, pachetul majoritar de acţiuni al firmei Secuiana a fost preluat de Roy Chowdhury Arun Gregor.

Roy Chowdhury Arun Gregor deţine împreună cu familia sa (mama şi fratele său) firma Zabola Estate prin care operează domeniul Zabola din comuna Zăbala (Zabola în maghiară) din Covasna.
Domeniul Zabola este format dintr-un parc în care sunt amplasate şapte clădiri istorice, lacuri şi peste 100 de specii de plante.
Proprietatea a fost revendicată de familia Roy Chowdhury – succesorii familiei Mikes – în anul 1999, dar abia în anul 2005 familia a reuşit să intre în posesia domeniului. Unele dintre clădirile care aparţin domeniului Zabola şi parcul englezesc înconjurător fac parte dintr-un resort.

Roy Chowdhury Arun Gregor e asociat şi la următoarele firme: Continental Capital SRL, Cultivo SRL, Zabola Development, Cultillage, Kali Land, Ghelinta Management, toate având sediul social în judeţul Covasna, conform datelor puse la dispoziţia Economica.net de către portalul de specialitate Termene.

Sursă foto: pagina oficială de facebook a companiei Secuiana. 

Te-ar mai putea interesa și
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți șoferii din România. Unele companii au operat schimbări substanțiale de......
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...
Statul trebuie să încaseze dublu din impozitele pe proprietate. Doar 0,5% din PIB intră la buget, față de 1% în UE – Smedoiu, Deloitte
Statul trebuie să încaseze dublu din impozitele pe proprietate. Doar 0,5% din PIB intră la buget, față de 1% în UE ...
Noile impozite pe locuințe au adus momentan doar indexarea sumelor fixe percepute de primării pentru metrul pătrat locuit, ...
Alexandru Nazare: Anul 2026 trebuie să fie anul aderării oficiale a României la OCDE
Alexandru Nazare: Anul 2026 trebuie să fie anul aderării oficiale a României la OCDE
Anul 2026 trebuie să fie anul aderării oficiale a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică ...