Constantin: Toate importurile de fructe din Turcia, supuse controlului amănunţit

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat marţi că toate importurile de fructe din Turcia vor fi supuse controlului amănunţit, după ce ANSVSA şi ministerul de resort au depistat şi distrus 120 de tone de grapefruit, aduse din Turcia, care depăşeau limita de reziduuri de pesticide.
Economica.net - mar, 20 nov. 2012, 13:28
Constantin: Toate importurile de fructe din Turcia, supuse controlului amănunţit

„E vorba de o cantitate importantă – 120 de tone de grapefruit. A fost un control al ANSVSA şi al ministerului Agriculturii, iar cantitatea a fost distrusă. E vorba de un pesticid, mai exact de un fungicid identificat într-o doză peste cea admisă de către regulamentele europene. E un fungicid folosit pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor la aceste plante care, folosit în cantităţi maxime, poate aduce efecte negative şi animalelor, dar în special consumului uman”, a spus Constantin.

Întrebat dacă din cauza acestei probleme Turcia este un „punct suspect” în ceea ce priveşte importurile, Constantin a răspuns că „deja este”.

„De aceea, cel puţin o perioadă de acum înainte trebuie să analizăm cu mai mare atenţie toate importurile de fructe din Turcia”, a spus Constantin.

Expertiza de laborator a indicat depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide pentru substanţa activă „imazalil” din probe prelevate dintr-un lot de şase transporturi din Turcia, a câte 20 de tone fiecare. „Imazalil” este o substanţă activă, cu actiune fungicidă, utilizată în combaterea bolilor la plante.

Prezenţa reziduurilor peste limita maximă admisă în aceste fructe provenite din Turcia, ridică, potrivit Ministerului Agriculturii, serioase semne de întrebare asupra controalelor oficiale efectuate de către autorităţile competente turce, atât la nivelul producătorilor, cât şi la controlul oficial în vederea exportului în alte state.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, dezvoltatorul oferă posibilitatea de a proba apartamentul timp de......
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou ...
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică ...
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...