Contribuţia de cogenerare, plătită de toţi consumatorii de energie electrică, scade cu 36%. Ordin ANRE

Contribuţia pentru cogenerare eficientă, o taxă plătită de toţi consumatorii de energie electrică din România pentru susţinerea centralelor care produc energie electrică şi termică în cogenerare, în condiţii de eficienţă, a fost diminuată cu 36%, de la 1 iulie.
Mihai Nicuţ - lun, 02 iul. 2018, 07:11
Contribuţia de cogenerare, plătită de toţi consumatorii de energie electrică, scade cu 36%. Ordin ANRE

Contribuţia pentru cogenerare este , de la 1 iulie, de 0,0076 lei/KWh, potrivit Ordinului Preşedintelui ANRE nr 114/2018. Ordinul modifică reglementarea anterioară, aprobată anul trecut, care fixa valoarea contribuţiei pentru cogenerare la 0,0119 lei/KWh. Aşadar, această contribuţie este cu 36% mai mică, acum. Modificarea a intrat în vigoare la data de 1 iulie.

Pentru consumatorii casnici, la un consum lunar de 150 KWh, impactul edste nesemnificativ-factura scade cu 76 de bani (TVA inclus), dar la nivelul sumei strânse de care beneficiază producătorii, impactul este semnificativ.
Valoarea totală a contribuţiei pentru cogenerare plătită de consumatorii de energie electrică în anul 2017 s-a ridicat la 624 de milioane de lei, potrivit ultimelor date ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Suma este cu 11% mai mică decât cea plătită în anul trecut.

Contribuţia pentru cogenerare este plătită de toţi consumatorii de energie electrică, iar banii merg pentru susţinerea centralelor electrotermice care produc simultan energie electrică şi termică, în condiţii de eficienţă agreate de ANRE. 44 de astfel de centrale din România au beneficiat de acest bonus, plătit de toţi consumatorii.

O scădere după ce a mai fost o scădere

În total, cantitateade energie electrică produsă în aceste centrale, care a beneficiat de acest bonus a fost, în 2017, de circa 5 TWh, în creştere cu circa 6% faţă de cea din anul precedent.
Pentru susţinerea acestor producători, în primele şase luni din anul 2017, toţi consumatorii de electricitate au plătit 13 lei/MWh consumat, iar pentru ultimele şase luni din anul trecut, 12,3 lei, ca urmare a unui ordin ANRE care a diminuat valoarea contribuţiei. De la 1 ianuarie 2018, contribuţia plătită de fiecare consumator a fosta stabilită la valoarea de 11,94 lei.
ANRE a redus anul trecut valoarea schemei de sprijin pentru producătorii care sunt îndreptăţiţi să primească acest bonus. Astfel, centralele de cogenerare care utilizează preponderent gaze din sistemul naţional de transport primesc circa 159 de lei pentru fiecare MWh produs, cele care folosesc preponderent gaze din reţeaua de distribuţie primesc 178 de lei/MWh, iar cele care ard preponderant combustibil solid 161 de lei.

Vedeţi ataşat lista producătorilor care primesc această contribuţie

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...