Corectarea legii salarizării neunitare din sistemul public este o prioritate a Ministerului Muncii – Raluca Turcan

Corectarea legii salarizării neunitare din sistemul public este o prioritate a Ministerului Muncii, a afirmat joi Raluca Turcan, menţionând că în acest moment sunt multe inechităţi în acest sistem.
Economica.net - J, 28 ian. 2021, 12:12
Corectarea legii salarizării neunitare din sistemul public este o prioritate a Ministerului Muncii - Raluca Turcan

„Corectarea legii salarizării neunitare din sistemul public este de asemenea o prioritate a Ministerului Muncii. Şi spun neunitară pentru că în momentul de faţă sunt foarte multe inechităţi şi în sistemul de salarizare, în sistemul public. De aceea, pe această lege a salarizării avem un alt grup de lucru, format tot din profesionişti, cărora le mulţumesc, de asemenea, şi care vor finaliza o variantă de proiect de lege să-l trimitem Parlamentului, care va fi şi negociat cu partenerii sociali, care să se refere la plafonul sporurilor adăugate la salariul de bază. De asemenea, proiectul va reajusta numărul de sporuri existent în momentul de faţă şi de asemenea cuantumul unor sporuri pe care noi le acordăm în momentul de faţă. Unele dintre ele într-un mod cât se poate de evident pot fi acordate în sumă fixă, nu procentual, raportat la salariul de bază. Şi de asemenea, în grila de salarizare vom reaşeza salariile de bază într-o ierarhie, aşa cum prevedea de fapt legea iniţială, dar care după aceea a fost distorsionată fie prin modificări legislative, prin care unii au sărit etape, fie prin decizii ale instanţelor care după aceea au obligat şi la majorări salariale şi şi mai mult decât atât şi la plăţi restante”, a precizat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Ea a spus că inclusiv la Ministerul Muncii au existat situaţii în care instituţia a fost obligată de decizii ale instanţelor să plătească nu doar un salariu mărit, ci şi salarii restante.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada 1 Decembrie 1918, Nr. 44, informează retailerul prin intermediul unui......
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea ...
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la ...