Covasna: Porţi deschise la Parcul Industrial de la Sfântu Gheorghe

Parcul industrial de la Sfântu Gheorghe, inaugurat în urmă cu aproape un an şi jumătate, va putea fi vizitat la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul unui eveniment organizat cu prilejul Zilelor oraşului, care va include şi o conferinţă şi o întâlnire ce va reuni specialişti în business, agricultură şi IT din ţară şi din străinătate, precum şi o expoziţie de utilaje agricole digitalizate.
Economica.net - sâm, 28 apr. 2018, 06:15
Covasna: Porţi deschise la Parcul Industrial de la Sfântu Gheorghe

Potrivit programului transmis de către organizatori, printre invitaţi se numără reprezentanţi ai Parcului industrial din Târgu Mureş, ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, care vor prezenta servicii complementare pentru mediul de afaceri, ai Ambasadei Canadei la Bucureşti, ai Clusterului IT, ai Consiliului Judeţean Braşov şi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, iar printre cele mai importante teme aflate pe agendă se numără finalizarea aeroportului civil de la Ghimbav, racordarea judeţului Covasna la reţeaua de autostrăzi, precum şi noile tendinţe şi inovaţii în agricultură şi în industria lemnului.

Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, aflat la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe, a fost realizat de autorităţile locale printr-un proiect în valoare totală de 24,6 milioane de lei, cofinanţat din fonduri europene.

Administratorul acestuia, Buksa Arpad, a declarat pentru AGERPRES că parcul se întinde pe o suprafaţă de 16,3 hectare, iar în incintă există şi o clădire administrativă cu 24 de birouri, care pot fi închiriate de firmele interesate.

Potrivit regulamentului, suprafaţa minimă de teren ce poate fi concesionată este de 1000 de metri pătraţi, la preţul standard de 1,5 euro metru pătrat pe an fără TVA, dar investitorii pot beneficia de reduceri cuprinse între 20 şi 60% în funcţie de anumite criterii, cum ar fi suprafaţa, nivelul şi tipul investiţiei, numărul locurilor de muncă create şi nivelul salariilor acordate angajaţilor.

Pentru a fi eligibile, firmele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care să fie înregistrate în România şi să creeze minimum zece locuri de muncă, dar nu mai puţin de cinci locuri de muncă pe fiecare 1000 de metri pătraţi concesionaţi.

Buksa Arpad a mai spus că, până în prezent, a fost încheiat un contract cu o firmă şi se poartă tratative cu alte trei companii care doresc să îşi desfăşoare activitatea în acest parc industrial.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe‚ Antal Arpad, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că este nemulţumit de procedurile greoaie care obstrucţionează dezvoltarea activităţii parcului industrial, construit în scopul atragerii de noi investitori şi impulsionării economiei judeţului.

„Bineînţeles că nu sunt mulţumit, dar m-am obişnuit că în această ţară „procedura taie elanul” (…) Este şi cazul parcului industrial de la Câmpu Frumos, unde toate procedurile (…), în loc să ţină două săptămâni, durează jumătate de an (…) E foarte greu aşa. Problema e că într-un parc industrial privat deciziile se iau într-o oră, în timp ce într-un parc industrial al statului sau al autorităţilor locale sunt nişte proceduri că de multe ori le piere cheful investitorilor să mai aştepte. Este o problemă! Noi încercăm să modificăm termenele în aşa fel ca să fie ok, dar avem contract semnat săptămâna trecută la care discuţiile au început anul trecut în martie. Nu e normal aşa ceva”, a declarat primarul Antal Arpad.

Ziua Porţilor Deschise este organizată de SepsiIpar Srl, administratorul Parcului Industrial din Sfântu Gheorghe, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Covasna, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AGROSIC şi Clusterul IT Plus, între orele 10-16.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai primește un mandat, Leonardo Badea va lua supravegherea bancară-SURSE
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai ...
A început bătălia pentru posturile din Consiliul de Administrație al BNR. Numirea și validarea noului Consiliu trebuie să aibă loc până la începutul vacanței parlamentare, la data de 1......
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în creștere cu 35%
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în ...
Guprul Banca Transilvania a anunțat astăzi că a obținut un profit net consolidat de 1,1324 de miliarde de lei (+35% față ...
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Cotaţiile futures la cacao sunt în scădere, în urma ploilor favorabile pentru recoltele din Vestul Africii şi a analizei ...
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet Group a încheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere netă de 9,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere ...