COVID-19 trebuie raportată drept cauză a decesului, chiar dacă medicii nu ştiu sigur dacă infecţia cu noul virus a şi cauzat moartea pacientului

COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toţi oamenii decedaţi pentru care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces, spune Institutul Naţional de Sănătate Publică în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, actualizată pe 28 aprilie. Mai mult, decesul pacientului confirmat cu boala COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente, cum ar fi cancerele, bolile renale, pulmonare sau cardiovasculare, iar COVID-19 trebuie raportată ca şi cauza a decesului, independent de problemele medicale preexistente care se supectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19, explică INSP. De la debutul epidemiei în ţara noastră până acum, peste 86% dintre oamenii infectaţi cu noul coronavirus, care au murit, aveau cel puţin o afecţiune cronică preexistentă, reiese din statisticile INSP. 
Cristina Şomănescu - mie, 29 apr. 2020, 18:31
COVID-19 trebuie raportată drept cauză a decesului, chiar dacă medicii nu ştiu sigur dacă infecţia cu noul virus a şi cauzat moartea pacientului

„Decesul la pacient confirmat cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepția situațiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (spre exemplu, traumatism, hemoragie acută majoră, etc.) și la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală și momentul decesului. Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de exemplu, cancer, afecțiuni hematologice etc.), şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se supectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.
COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces”, se arată în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, actualizată pe 28 aprilie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în acord cu recomandările OMS.

Informaţia vine în contextul în care, de la debutul epidemiei de COVID-19 în ţara noastră până acum, peste 86% dintre oamenii care au murit din cauza COVID-19 aveau cel puţin o comorbiditate asociată – afecţiuni cardiovasculare, diabet, boli renale, pulmonare, neurologice, obezitate sau cancere, reiese din informaţiile comunicate de INSP.
Mai mult, ponderea oamenilor infectaţi cu noul coronavirus care decedează şi care au alte afecţiuni asociate – cardiovasculare, diabet, boli renale, pulmonare, neurologice, obezitate sau cancere – e într-o tendinţă săptămânală de creştere, de la debutul epidemiei în ţara noastră, rezultă din analiza raportărilor săptămânale făcute de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Profilurile oamenilor testaţi gratuit, de stat, pentru noul coronavirus

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat marţi, 28 aprilie, algoritmul de testare pentru virusul SARS-CoV-2 care produce boala COVID-19, în acord cu decizia Ministerului Sănătăţii de suplimentare a categoriilor de oameni testaţi pentru noul coronavirus, din 16 aprilie.
Concret, INSP recomandă prioritizarea testării pentru COVID-19 următoarelor categorii de persoane:

  • persoanele simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar conform definiţiei de caz;
  • contacții apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate cu COVID-19;
  • pacienţii înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare;
  • pacienții cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice, aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare posttransplant: două teste la 24 de ore interval;
  • pacienţii asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare în spital: două teste la 24 de ore interval;
  • pacienții oncologici asimptomatici, aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie: de două ori pe lună;
  • pacienții oncologici asimptomatici vor fi testaţi înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive;
  • persoanele hemodializate simptomatice;
  • persoanele hemodializate asimptomatice, contacţi cu caz confirmat: două testări la şase – şapte zile interval între ele; în această perioadă, acești oameni vor fi dializați în sesiuni separate de restul pacientilor;
  • persoanele instituționalizate simptomatice;
  • gravidele asimptomatice care se află în carantină/izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confirmat;
  • personalul de îngrijire din centre rezidențiale: de două ori pe lună;
  • personalul sanitar asimptomatic, contact direct cu caz confirmat, în a şasea – şaptea zi de la ultimul contact posibil infectant. În perioada imediată contactului posibil infectant și până la primirea rezultatului de laborator, personalul medico-sanitar își va desfășura activitatea cu respectarea măsurilor de protecție standard. Cazurile pozitive simptomatice sau asimptomatice din rândul personalului sanitar vor respecta procedurile de izolare aplicate şi la restul persoanelor infectate.

Unitățile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical şi/sau pacienți, prin tehnici de RT-PCR, suplimentar faţă de aceste recomandări, care pot fi realizate cu resurse proprii în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare, explică Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Te-ar mai putea interesa și
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business Magazin
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business ...
Lanțul de magazine cu articole pentru casă English Home ar urma să îşi închidă toate magazinele din România, potrivit informaţiilor obţinute din piaţă de publicația Business Magazin....
UE condamnă ferm sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități europene
UE condamnă ferm sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități europene
Uniunea Europeană a condamnat miercuri în termeni fermi sancţiunile impuse recent de SUA împotriva a cinci personalităţi ...
Parlamentul algerian a adoptat o lege prin care condamnă ocupația franceză și cere Parisului să prezinte scuze pentru ce s-a întâmplat în această perioadă istorică
Parlamentul algerian a adoptat o lege prin care condamnă ocupația franceză și cere Parisului să prezinte scuze pentru ...
Parlamentul algerian a adoptat miercuri în unanimitate o lege care criminalizează colonizarea franceză (1830-1962) şi ...
Semnal de alarmă pe piața laptelui. Procesatorii au cumpărat mai puțin lapte de la fermele românești. Printre puținele excepții sunt Simultan și Monor, procesatori autohtoni
Semnal de alarmă pe piața laptelui. Procesatorii au cumpărat mai puțin lapte de la fermele românești. Printre puținele ...
Cantitatea totală de lapte cumpărată de prim-cumpărători de la fermele din România a scăzut anul acesta cu 5% față ...