Craiova: Zăpada căzută de pe trei blocuri fisurează ţevile de gaze

Trei blocuri din Craiova au rămas fără alimentarea cu gaz, după ce ţevile aflate pe lângă pereţii clădirilor s-au fisurat din cauza căderii unor cantităţi mari de zăpadă de pe acoperişuri. Locatarii au fost evacuaţi pentru scurt timp, iar Distrigaz lucrează la remedierea defecţiunilor.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 19:56

Potrivit pompierilor, incidentele s-au petrecut, luni seară, în jurul orei 19.00, la aproximativ zece minute diferenţă unul de celălalt, în cartierul Sărari, unde au fost afectate două blocuri cu trei scări, şi în cartierul Brazda lui Novac, unde au avut de suferit locatarii dintr-un bloc cu trei scări, potrivit Mediafax.

Din cauza zăpezii căzute de pe acoperişurile blocurilor respective, conductele de gaze aflate pe lângă pereţii clădirilor s-au fisurat, iar locatarii, care au simţit miros de gaze, au sunat la Serviciul unic de urgenţă 112, pentru a anunţa incidentele.

Sosiţi la faţa locului, pompierii au oprit alimentarea cu electricitate şi i-au evacuat pe locatari până la sosirea echipelor de intervenţie de la Distrigaz.

„Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă şi descarcerare la un bloc din cartierul Brazda lui Novac după ce am primit sesizarea că ar fi o avarie la conducta de gaze în urma căderilor de zăpadă de pe acoperişul blocului. Până la sosirea echipelor Distrigaz, pompierii au decuplat curentul electric şi au evacuat oamenii. La cea de-a doua intervenţie din cartierul Sărari, a fost Detaşamentul 2 de Pompieri Craiova”, a declart căpitanul Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.

După ce echipele de la Distrigaz au ajuns la faţa locului, au oprit şi alimentarea cu gaz, eliminând pericolul producerii unor explozii, astfel că locatarii s-au putut întoarce în locuinţele lor.

Alimentarea cu gaze în cele trei blocuri este întreruptă, iar angajaţii Distrigaz lucrează la remedierea defecţiunilor, estimând ca furnizarea gazelor să fie reluată după miezul nopţii.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, cea mai nouă generație din această gamă, special concepută să răspundă modului din ce în ce mai dinamic în care utilizatorii consumă conținut media,......
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Reţeaua de socializare W, care doreşte să fie o alternativă europeană la reţeaua X, platforma deţinută de Elon Musk, ...
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de ...
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane ...
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele politice
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele ...