Creditul scade de la lună la lună. Cresc însă depozitele din bănci

Românii se concentrează pe plata datoriilor vechi, iar companiile au început anul cu o aversiune persistentă la risc, potrivit analiştilor de pe piaţa investiţiilor. Pentru a treia lună consecutiv, soldul creditelor în sectorul privat a scăzut, în februarie, ajungând la peste 222 de miliarde de lei. În schimb, depozitele au crescut pentru a patra lună consecutiv, până la aproape 189 de miliarde de lei.
Adrian N. Ionescu - mie, 28 mart. 2012, 10:48
Creditul scade de la lună la lună. Cresc însă depozitele din bănci

Nivelul creditării  lunare este, totuşi superior celui de acum un an (+10,3%), dar statistica ar trebui corectată cu deprecierea leului, de 3,2% faţă de euro.

Faţă de februarie 2011 şi creditele pentru populaţie au crescut (+4,6%), dar „ne aşteptăm să rămână la un nivel scăzut din cauza erodării veniturilor şi a tendinţei de consolidare“ a finanţelor personale, potrivit analizei firmei de administrare a investiţiilor BT Asset Management (BTAM).

De asemenea, atârnă mai greu tendinţa de reducere a datoriilor deja existente, în actualul context economic.

Un factor care ar putea influenta creditarea catre sectorul privat este  „creşterea reală anuală a salariilor, înregistrată în ultimele două trimestre ale anului trecut, şi care va continua în primul trimestru din 2012“, scrie analistul Vlad Nistor, în raportul BTAM.

Mai mult, această creştere cât şi cea a veniturilor angajaţilor la stat, plănuită de Guvern, „ar putea influenţa pozitiv creditarea către persoanele fizice“, dar abia în a doua jumătatea a anului.

Mai sunt câteva motive care „ar putea să influenţeze pozitiv creditarea în martie şi, apoi, în al doilea trimestru al anului“, potrivit analiştilor BTAM.

Costul de finanţare interbancar (ROBOR, Fig.4 în raportul ataşat) a scăzut la noi minime istorice de la începutul anului.

De asemenea Banca Naţională a României îşi va continua politica de relaxare monetară.

După reducerea dobânzii de politică monetară pe care BNR a operat-o în noiembrie (-0,75%), analiştii BTAM anticipează alte două scăderi : de 0,25% în martie şi încă 0,25%, până la sfârşitul trimestrului 2, probabil în luna mai.

Te-ar mai putea interesa și
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ia în calcul revizuirea strategiei SMR, eventual cu noi parteneri americani
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ...
Compania americană NuScale, partenerul Nuclearelectrica (SNN) în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare SMR de la Doicești, nu a îndeplinit 80% din condițiile esențiale pentru......
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Pentru prima dată în istoria Petrom, producția de petrol și gaze a companiei scăzut sub pragul de 100.000 de barili ...
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate ...
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...