Criza Coronavirus trimite asigurările în online. Val de digitalizare fără precedent și în vânzări, dar și în zona daunelor

Pandemia de Coronavirus a grăbit semnificativ procesul de digitalizare a serviciilor din piața de asigurări. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arbitrul pieței, a arătat în repetate rânduri că sprijinirea digitalizării reprezintă o axă prioritară a strategiei sale, în timp ce multe dintre companii au trecut deja la treabă. O modificare legislativă aflată deja în spatere va stimula substanțial vânzările online de RCA, cel mai căutat produs de asigurare, obligatoriu prin lege.
Economica.net - Dum, 24 ian. 2021, 09:32
Criza Coronavirus trimite asigurările în online. Val de digitalizare fără precedent și în vânzări, dar și în zona daunelor

Un sondaj comandat de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR) și realizat e institutul IRES relevă faptul că deschiderea românilor pentru achiziția online de asigurări este mare.

O bună parte dintre cei chestionați spun că ar avea încredere să cumpere o asigurare online, însă se referă în principal la polițele obligatorii prin lege, mai ales RCA, a cărui absență presupune și amenzi severe. Românii spun că ar cumpăra online și asigurare obligatorie de locuință (PAD), de asemenea obligatorie prin lege, dar și asigurarea facultativă de locuință (obligatorie pentru cei care au locuințe pe credit, adică majoritatea celor care și-au cumpărat o locuință după 2004). Mai intră în atenție și asigurarea CASCO, la rândul ei obligatorie pentru cei care au mașini în leasing sau pe credit. Despre asigurări pentru bunuri, asigurări de accidente, asigurări de sănătate sau asigurări de viață cu componentă investițională, majoritatea cred că nici nu pot fi emise online, aceasta în măsura în care cunosc de existența lor.
Vestea bună este că persoanele chestionate par să fi identificat avantajele canalului de vânzare online. Printre principalele avantaje identificate sunt rapiditatea procesului (42%), simplitatea (29%) și protectia față de COVID (19%). Pe de altă parte, românii s-au arătat reticenți în a cumpăra o poliță de asigurare în mediul digital, motivele de bază fiind lipsa expertizei unui consultant (28%) și neîncrederea în spațiul online.
 
 
Multinaționalele din piață fac pasul către online exclusiv

Allianz Țiriac, Groupama, Asirom și Omniasig, adică patri dintre cele mai mari zece firme de asigurare din România anunță măsuri speciale de protecție în contextul pandemiei de Coronavirus. În principal, cei patru jucători consacrați mai ales pe zona polițelor facultative de asigurare (CASCO, locuință, răspunderi, sănătate, viață) și mai puțin pe zona RCA (cel mai cunoscut și utilizat produs) încearcă să reducă spre zero interacțiunea directă cu clienții, atât în cazul ueni vânzări de polițe cât și în caz de daună. În mod firesc, metoda folosită este încurajarea procedurilor online.
Allianz Țiriac anunță cel mai clar pachet de măsuri concrete:
 
Facilitarea inspecțiilor de daună la distanță în baza transmiterii de către clienți a documentelor necesare și a fotografiilor avariilor, fără a fi nevoie de prezența unui inspector de daună. Compania subliniază că în cazul daunelor auto (mai puțin daunele totale) nu este necesară deplasarea la un centru de constatare a daunei sau intercțiunea directă cu un inspector de daună.În cazul daunelor din asigurările de bunuri (cum sunt cele de locuință) se va putea face autoconstatarea daunei sub îndrumarea de la distanță a specialiștilor Allianz Țiriac. În funcție de severitatea daunei se vor aplica soluții diferite.
 
De altfel, Allianz Țiriac a dezvoltat primul proiect de pe piață care presupune crearea obligatorie a unei identități digitale pentru clienți sau potențialii clienți. Toate persoanele fizice care cumpără asigurări direct de la Allianz Țiriac, precum și toți brokerii și partenerii de bancassurance(bănci) ai asigurătorului trebuie să furnizeze companiei e-mailul și numărul de telefon al clientului. Este o decizie luată în premieră pentru piața din România, implementată la nivelul întregului grup Allianz (printre cele mai mari din lume) și valabilă din 10 aprilie, după cum ne-au informat reprezentanții Allianz Țiriac. Proiectul poartă denumirea ” Digital ID”.
 
” Prin acest proiect ne-am propus să capitalizăm accesul la tehnologie pentru a face viața mai ușoară clienților, cât și partenerilor și agenților și consultanților noștri. Cele două date de identificare digitală – număr de telefon și adresa de email – vor reprezenta „CNP-ul” clienților în relatia cu Allianz-Tiriac și poarta de acces către serviciile digitale pe care le punem la dispozitia clienților, precum și la cele la care lucrăm în acest moment și pe care urmează să le lansăm.”, au spus cei de la Allianz.

Groupama s-a limitat, deocamdată, la măsuri de siguranță sanitară, însă anunță că analizează posibilitatea oferirii unor soluții financiare clienților săi. O decizie în acest sens ar putea fi luată în curând. O parte dintre oameni lucrează de acasă. Firma pune mașini la dispoziția angajaților. Su dezinfectate constant birourile, s-a constituit o celulă de criză care analizează în dinamică evoluția evenimentelor și ia măsuri în concordanță cu aceasta. Și Groupama recomandă clienților să folosească serviciile de la distanță, adică: plăți online, avizarea daunelor în secțiunea dedicată de pe site-ul companiei, opțiunea Video Asist pentru inspecțiile de risc, reînnoirea poliței prin apel telefonic.

 
ASIROM VIG a trecut recent printr-un amplu proces de digitalizare a procedurilor și are acum ocazia de a a folosi la maximum noile procese. Pe partea de protecție a angajaților, compania a decis ca jumătate dintre angajați să lucreze de acasă. Iată ce transmite compania, în legătură cu serviciile sale digitale: „Asirom VIG pune la dipoziția clienților săi utilizarea serviciilor aproape exclusiv online, prin simplificarea formalităților de notificare și despăgubire a daunelor pentru toate clasele de asigurări importante pe care compania este operațională. Daunele auto, locuință și bunuri pot fi notificate online, direct pe asirom.ro, în mai puțin de 10 minute. Pentru celelalte categorii de produse, asigurarea și notificarea daunei se pot face via e-mail. Toate informațiile sunt disponibile pe pagina Daune Online. De asemenea, Asirom VIG recomandă efectuarea plăților online și pune la dispoziție mai multe variante, de la cea mai simplă – plata direct pe site folosind codul de referință de pe înștiințarea de plată, până la MyAsirom, portalul prin care clienții își administrează tot portofoliul de asigurări, Internet Banking, direct debit sau aplicația PAGO. Toate metodele de plată sunt disponibile pe https://asirom.ro/modalitati-de-plata. În cazul asigurării de sănătate, clienții Asirom se pot programa la medic online prin intermediul sistemului de programări www.docbook.ro. Mutăm astfel interacțiunea de acasă direct în cabinetul medicului, fără pași intermediari și contact uman suplimentar. Andrei, asistentul virtual din Info Centerul Asirom de pe pagina de start al site-ului este pregătit să răspundă oricăror întrebări, astfel încât să fie posibilă evitarea deplasării într-un sediu al companiei. Mai mult decât atât, toate produsele de pe site au formular de contact pe care clienții îl pot completa, pentru a fi contactați ulterior de un consultant Asirom din localitatea de domiciliu. În plus, toți agenții noștri sunt la un telefon distanță, suntem mereu online pe pagina de Facebook Asirom, iar de pe portalul myasirom.ro se poate administra întreg portofoliul de asigurări, active sau expirate și se pot plăti ratele online .”
 
OMNIASIG VIG marșează, la rândul său, pe încurajarea utilizării canalelor online.
 
Interes major la ASF și modificări legislative care susțin vânzările online

Și la ASF, arbitrul pieței, există un interes major pentru digitalizare. Mai mult, o schimbare din norma 20 a RCA arată că prețul asigurării va putea varia în funcție de canalul de distribuție. Aceasta înseamnă un avantaj clar pentru online, unde costurile sunt mult mai reduse și, prin urmare, prețul va fi mai mic.
 
Președintele instituției, Nicu Marcu, a vorbit și despre schimbările pe care digitalizarea le aduce în instituția pe care o conduce. ”Autoritatea de Supraveghere Financiară susţine inovaţiile tehnologice în domeniul financiar non-bancar. Digitalizarea va schimba obiceiurile de interacţiune şi va aduce cu sine şi noi provocări în materia gestionării riscurilor. De aceea, va trebui să ne adaptăm din mers modelele de supraveghere şi de control pentru a fi cu un pas înainte şi pentru a preveni potenţiale vulnerabilităţi”, spune Nicu Marcu.
 
 
Te-ar mai putea interesa și
HAI Aluminium a ales compania Wiren pentru un portofoliu de proiecte ce însumează peste 10 MWp
HAI Aluminium a ales compania Wiren pentru un portofoliu de proiecte ce însumează peste 10 MWp
Pentru HAI Aluminium, parteneriatul cu Wiren reprezintă tranziția către un consum independent, din surse de energie sustenabilă. Nevoia de soluții eficiente a devenit iminentă pentru a putea......
Alfa Software din Cluj-Napoca a avut venituri cu 30,7% mai mari în 2023, de peste 3,6 mil. euro
Alfa Software din Cluj-Napoca a avut venituri cu 30,7% mai mari în 2023, de peste 3,6 mil. euro
Alfa Software, furnizor de sisteme informatice de business din Cluj-Napoca, a încheiat anul 2023 cu venituri cu 30,7% mai ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului Mega Image, deschide la București un hub tech pentru toată Europa. Va angaja 250 de IT-iști, majoritatea români
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului Mega Image, deschide la București un hub tech pentru toată Europa. Va angaja 250 ...
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care operează pe plan local lanțul Mega Image și care a cumpărat Profi Rom ...
Procedură de infringement pentru România din cauza întârzierilor în efectuarea plăţilor către farmaciile independente
Procedură de infringement pentru România din cauza întârzierilor în efectuarea plăţilor către farmaciile independente
Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în ...