Criza din Kazahstan – MAE: Ambasada României la Nur-Sultan este în contact cu cei 100 de români aflaţi în ţară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că personalul Ambasadei României la Nur-Sultan este în siguranţă, iar misiunea diplomatică a României în Kazahstan este în contact cu cei aproximativ 100 de cetăţeni români aflaţi în această ţară, în principal specialişti şi experţi angajaţi de companii private.
AGERPRES - J, 06 ian. 2022, 13:58
Criza din Kazahstan - MAE: Ambasada României la Nur-Sultan este în contact cu cei 100 de români aflaţi în ţară

Până în prezent, au fost primite doar două solicitări de informaţii privind programul zborurilor companiilor aeriene, arată un comunicat MAE, scrie Agerpres.

MAE, prin intermediul Ambasadei României la Nur-Sultan, este pregătit să acorde asistenţă consulară în funcţie de solicitările existente.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Kazahstan: +77771926464.

În context, ministerul român transmite că a urmărit şi urmăreşte îndeaproape, încă de la declanşarea acestora, evoluţiile recente din Republica Kazahstan, unde în ultimele zile au avut loc mişcări de masă, însoţite şi de violenţe, pe fondul unor revendicări socio-economice, fiind introdusă starea de urgenţă pe tot teritoriul ţării.

În conformitate cu poziţia Uniunii Europene cu privire la aceste evoluţii, MAE subliniază importanţa soluţionării paşnice şi prin dialog intern incluziv a situaţiei din Kazahstan. De asemenea, MAE face apel la evitarea violenţelor şi incitării la violenţă.

Revolta din Kazahstan a început pe fondul protestelor populaţiei împotriva creşterii preţurilor gazului petrolier lichefiat (GPL), combustibil utilizat pe scară largă la automobile în ţara central-asiatică. Ulterior, manifestanţii au cerut retragerea totală a lui Nursultan Nazarbaev (81 de ani), care a demisionat în 2019, dar a rămas un personaj important în viaţa politică. Familia Nazarbaev controlează o mare parte din economia kazahă.

Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev, succesorul lui Nazarbaev, a susţinut miercuri că ‘bande teroriste’ capturează clădiri, infrastructură şi arme. ”Este o subminare a statului şi, cel mai important, este un atac asupra cetăţenilor noştri care îmi cer să îi ajutăm urgent”, a declarat Tokaev.

Agenţia de presă rusă TASS a citat Ministerul Sănătăţii kazah potrivit căruia în timpul protestelor din Kazahstan au fost răniţi peste 1.000 de oameni, dintre care 400 sunt spitalizaţi. Postul public de televiziune din Kazahstan a anunţat joi că 12 poliţişti au murit în timpul ciocnirilor cu manifestanţii la Almatî.

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că vrea să rezolve problema Cubei înainte de a-şi încheia mandatul, relatează vineri dpa....
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea ...
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
UPDATE - Rusia a doborât în cursul nopţii 1.198 de drone ucrainene, a anunţat vineri Ministerul Apărării rus, un atac ...
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Șoselele din spectaculoasa zonă de coastă a Portugaliei au găzduit testul internațional al celei de a doua generații ...