Criza gazelor: Niciun acord între Kiev şi Moscova, dar negocierile continuă

Negocierile angajate miercuri la Bruxelles între Ucraina şi Rusia într-o nouă încercare de rezolvare a disputei lor asupra gazelor nu au permis să se ajungă la un acord, dar discuţiile vor continua şi joi, relatează AFP, citând surse apropiate negocierilor.
Economica.net - J, 30 oct. 2014, 06:24
Criza gazelor: Niciun acord între Kiev şi Moscova, dar negocierile continuă

Discuţiile s-au poticnit în ceea ce priveşte sprijinul financiar al Uniunii Europene către Ucraina pentru a-i permite grupului ucrainean Naftogaz să ramburseze o parte din datoriile sale către gigantul rus de gaze Gazprom şi să plătească în avans o nouă comandă, a precizat interlocutorul agenţiei franceze de presă.

Potrivit acestuia, comisarul european în exerciţiu pentru Energie, Gunther Oettinger, este hotărât să ajungă la un acord pentru a asigura livrarea gazelor contractate de clienţii europeni de la Rusia prin Ucraina.

Negocierile au fost suspendate în cursul nopţii de miercuri spre joi, în jurul orei 4:00 dimineaţa, şi ar putea fi reluate joi seara, relevă France Presse.

‘Obiectivul nostru este de a ajunge la un acord provizoriu pentru un pachet pe timpul iernii, care să asigure livrarea gazelor ruseşti contractate de UE în condiţii fiabile prin Ucraina până la sfârşitul lunii martie 2015’, a precizat Oettinger, înainte de deschiderea negocierilor.

Necesarul de gaze al Uniunii Europene se ridică la 450 miliarde de metri cubi anual, aceasta fiind obligată să importe 300 miliarde de metri cubi, dintre care 125 miliarde de la monopolul rus de gaze Gazprom. Aproximativ 75 miliarde metri cubi din volumul de hidrocarburi cumpărat de UE de la Rusia tranzitează Ucraina.

Achiziţiile Germaniei de gaze, unul din cei mai importanţi clienţi ai Gazprom din UE, trec prin conducta Nordstream.

O propunere de rezolvare a disputei, dezbătută la masa tratativelor, prevede rambursarea de către Kiev a 3,1 miliarde de dolari pentru facturile neonorate către Gazprom, dintre care două miliarde până la sfârşitul lunii octombrie. De altfel, aceasta este o soluţie agreată de Moscova.

În schimb, Gazprom se angajează să reia livrările de gaze către Ucraina, întrerupte din luna iunie, cu o livrare de minim 5 miliarde de metri cubi la preţul de 385 de dolari mia metri cubi.

Banii sunt problema-cheie a acestor negocieri, a recunoscut Oettinger, indicând că, în total, Kievul ar avea nevoie de circa 4,6 miliarde de dolari în acest scop. ‘Încercăm să constituim un pachet financiar pentru a acoperi o parte din facturile neplătite către Gazprom şi finanţarea achiziţiilor în avans’, a declarat el.’Ucraina are mari probleme de plată. Ea este practic insolvabilă’, a recunoscut comisarul european.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...