Criză ostatici Germania. Atac la o bancă din vestul ţării

Poliţia germană a anunţat vineri că mai multe persoane, inclusiv un şofer de transport de bani, au fost luate ostatice la o bancă din oraşul Sinzig, în vestul ţării, relatează dpa şi Reuters.
AGERPRES - vin, 08 mai 2026, 13:07
Criză ostatici Germania. Atac la o bancă din vestul ţării

„Se pare că există mai mulţi atacatori şi ostatici în interiorul băncii”, a transmis poliţia într-un comunicat, adăugând că situaţia este în prezent „stabilă”.

Poliţia a mai precizat că a lansat operaţiuni ample şi a împrejmuit o zonă extinsă, scrie Agerpres.

Incidentul a fost raportat în centrul oraşului, situat în landul Renania-Palatinat, la ora locală 09.00 (07:00 GMT), a adăugat poliţia.

Nu există niciun pericol pentru public în afara zonei delimitate, conform poliţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...