Cu cât s-au ieftinit locuinţele noi în trei ani

Un studiu recent realizat de Jones Lang LaSalle în parteneriat cu REAS arată că din trimestrul III al anului 2008, preţurile locuinţelor noi au înregistrat o scădere considerabilă.
Andrada Ghira - mar, 07 feb. 2012, 14:59
Cu cât s-au ieftinit locuinţele noi în trei ani

Preţurile locuinţelor din ansamblurile rezidenţiale din Bucureşti au atins valori maxime în cel de-al treilea trimestru al lui 2008. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, studiul REAS arată că scăderea înregistrată a fost de 18,8%. Dar această scădere reflectă preţul net solicitat de dezvoltator, ceea ce înseamnă că reducerea preţurilor poate fi şi mai mare, atunci când vorbim de preţul de tranzacţionare.

„Preţul mediu de vânzare cerut la sfârşitul anului 2011 s-a situat în jur de 1.200 euro/mp. În ciuda unei uşoare creşteri trimestriale, preţul de vânzare de-a lungul S2 2011 a rămas stabil. Atunci când menţionăm preţul mediu, trebuie avut în vedere că majoritatea proiectelor rezidenţiale sunt comercializate la preţuri mai mici decât cel menţionat anterior. În conformitate cu ultimele monitorizări de piaţă ale companiei REAS, preţul median s-a situat un pic peste nivelul de 1.000 euro/mp, în timp ce un sfert din ofertă a fost cotată la un preţ mai mic de 900 euro/mp”, se arată în studiu.

A scăzut numărul celor care îşi permit un credit pentru casă

La nivelul Capitalei, acolo unde este concentrată şi cea mai mare ofertă de apartamente noi, vânzările au înregistrat un ritm lent. Astfel, două treimi din totalul unităţilor rezidenţiale finalizate rămân nevândute.

„În ciuda trendului descrescător al dobânzilor din ultimele luni, dobânda efectivă la care se contractează creditele ipotecare rămâne, în continuare, prea mare pentru potenţialii cumpărători de unităţi rezidenţiale. Având în vedere înăsprirea condiţiilor de creditare, incertitudinea de pe piaţa forţei de muncă precum şi riscurile asociate volatilităţii ratei de schimb în cazul împrumuturilor contractate în moneda euro, numărul familiilor care pot accesa un credit ipotecar a scăzut, fapt ce a avut un impact negativ asupra pieţei spaţiilor rezidenţiale”, se mai arată în studiul citat.

Care este oferta

În T3 2011, pe piaţa bucureşteană şi zonele limitrofe se comercializau 63 de proiecte rezidenţiale cu un total de  3.600 unităţi rezidenţiale. Mai puţin de jumătate din aceste oferte au fost disponibile în ansambluri rezidenţiale finalizate în timp ce restul ofertei a fost reprezentată de proiecte rezidenţiale în fază de construcţie, planificate sau chiar amânate. În anul 2011 au fost declarate de către dezvoltatori, ca fiind finalizate, peste 8.000 de unităţi rezidenţiale.

Când îşi revine piaţa

Incertitudinea economică din întreaga zonă a Uniunii Europene şi condiţiile de finanţare mai dificile sunt doar câţiva dintre factorii care împiedică specialiştii să vadă o revenire a pieţei rezidenţiale pentru acest an. Totuşi,  se aşteaptă ca cererea pentru spaţii rezidenţiale să rămână stabilă şi chiar să cunoască o uşoară creştere în 2012, în timp ce o revenire mai puternică este previzionată doar pentru anul 2013.

 

Te-ar mai putea interesa și
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook şi alte produse, funcţionează din nou în mod normal, punând capăt unei......
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la ...