Culcer rămâne şefă la TVR

Rodica Culcer rămâne în continuare directoarea ştirilor TVR, în ciuda faptului că a atins vârsta legală de pensionare, iar scaunul său a fost scos la concurs.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 19:59

Reprezentanţii TVR susţin că nu s-a înscris nimeni pentru a ocupa poziţia de director de ştiri al postului public de televiziune, în locul Rodicăi Culcer. Ca atare, au prelungit cu o săptămână termenul de înscriere pentru acest post, noul termen fiind 12 decembrie. Iar dacă nici de data aceasta nu se va înscrie nimeni, termenul va fi prelungit din nou, scrie Jurnalul Naţional, întrucât regulamentul de concurs nu conţine precizări exprese în acest sens.

Contractul Rodicăi Culcer cu TVR fusese valabil până la 30 iunie. Culcer împlinise vârsta legală de pensionare pe 30 mai, iar cu o zi înainte depusese o cerere de reangajare prin cumul cu pensia, care-i frusese aprobată de TVR. De la 1 iulie ea a fost reîncadrată pe un post de execuţie, îndeplinind, prin delegare atribuţiile de director al Ştirilor TVR până la ocuparea prin concurs a acestui post. Rodica Culcer ocupă din 2005 poziţia de director al Ştirilor TVR.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel și cât costă o vilă
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel ...
Proprietarii Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov au finalizat un proiect rezidențial cu 32 de vile și 12 apartamente în Cristian, județul Brașov. Investiția în proiect a fost de 10......
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară ...
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...