Cum poți să scazi rata la bancă fără să ajungi în instanță. Reduceri de datorii și de 45.000 de euro. CSALB a ajutat peste 1.500 de clienți

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Sistemul Bancar (CSALB) a intermediat peste 1.500 de negocieri între clienți și bănci, de la înființarea sa, în 2016. Dintre acestea, anunță entitatea citată, circa 1.300 s-au finalizat cu înțelegeri amiabile care au adus clienților beneficii totale de 3,5 milioane euro.
Economica.net - J, 10 sept. 2020, 08:13
Cum poți să scazi rata la bancă fără să ajungi în instanță. Reduceri de datorii și de 45.000 de euro. CSALB a ajutat peste 1.500 de clienți

„Acest lucru arată şi calitatea soluţiilor propuse de cei 19 conciliatori ai CSALB, specialişti cu o solidă experienţă ca avocaţi, profesori universitari sau foşti judecători. Prin înfiinţarea CSALB s-a creat cadrul legal pentru negocierea, pentru prima dată în România, pe marginea unui contract existent. Astfel, raporturile dintre bănci şi consumatori au putut fi reechilibrate prin scăderea sau eliminarea unor comisioane, diminuarea dobânzilor, ştergerea parţială sau totală a datorie”, arată CSALB.

Recordurile valorice ajung până la 298.000 de lei, 52.000 de franci elveţieni sau 44.600 de euro, iar unele cazuri şi-au găsit rezolvarea într-o singură zi. 54% dintre creditele conciliate sunt în lei, 23% în euro şi 20% în franci elveţieni.

„Cererile de negociere au crescut şi ele de la un an la altul, iar anul acesta vom înregistra de zece ori mai multe cereri decât în 2016. De exemplu, dintre cererile primite, 16% se referă la reducerea sau eliminarea comisioanelor”, arată Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar.

Pe 30 octombrie 2018 CSALB depăşea cifra de 1.000 de cereri înregistrate într-un an. La începutul lunii septembrie înregistrează deja 1.900 de cereri pe anul 2020 şi peste 5.800 în toţi anii de activitate.

„În primul rând ne aşteptăm ca cererile respinse de bănci să nu depăşească 10% din totalul cererilor trimise de consumatori. Apoi, ne dorim ca CSALB să devină prima opţiune a oricărui consumator care are o nemulţumire în raport cu băncile sau cu IFN-urile. În acest fel, instanţele se vor degreva tot mai mult de litigii, reclamaţiile către ANPC vor continua să scadă, iar educaţia financiară a consumatorilor se va îmbunătăţi. Ne aşteptăm ca IFN-urile să devină cel puţin la fel de receptive precum băncile în acceptarea cererilor de negociere trimise de consumatori. Ţinând cont că IFN-urile şi băncile activează pe aceeaşi piaţă a serviciilor financiare, putem spune că instituţiile financiare nebancare vor avea un dezavantaj concurenţial dacă nu se vor îndrepta către rezolvarea amiabilă a nemulţumirilor semnalate de consumatori”, afirmă Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

El crede că opţiunea concilierii va fi tot mai cunoscută şi utilizată în rândul persoanelor juridice.

CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul CSALB. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Guvernul american a subliniat miercuri că petrolul de origine venezueleană poate fi revândut şi achiziţionat de Cuba cu condiţia ca tranzacţiile să nu fie în profitul regimului de la Havana,......
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii Europene și susținere în disputa pe care o are cu SUA
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii ...
Fostul comisar european francez Thierry Breton, artizanul normelor digitale ale Uniunii Europene şi care este sancţionat ...
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada a anunţat miercuri că va oferi Cubei "imediat" 8 milioane de dolari canadieni (5,85 de milioane de dolari americani) ...
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s pe piața locală, a publicat rezultatele ...