Cum vor arăta vacanțele românilor în Grecia. Ministrul elen al turismului explică în amănunt noile condiții

AGERPRES - Dum, 21 mart. 2021, 12:06
Cum vor arăta vacanțele românilor în Grecia. Ministrul elen al turismului explică în amănunt noile condiții

Certificatul Verde Digital a fost o iniţiativă a Guvernului elen şi va da un impuls foarte puternic reluării turismului, pentru că este confirmarea tangibilă şi oficială a siguranţei, iar Grecia ar putea deveni şi anul acesta destinaţia turistică numărul 1 pentru prietenii noştri români, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul grec al Turismului, Harry Theoharis.

Acesta a precizat că Executivul elen a elaborat un plan strategic cuprinzător, extrem de complex şi detaliat pentru protecţia sanitară, cu protocoale special concepute pentru sezonul turistic. În ceea ce priveşte punctele vamale de intrare în ţară, ministrul a subliniat că sunt analizate scenarii alternative pentru a diminua pe cât posibil disconfortul turiştilor.

Oficialul grec a susţinut că anul 2021 va fi mai bun decât anul trecut, când sectorul turistic global a cunoscut o scădere fără precedent a activităţii, iar Grecia a înregistrat doar 7,4 milioane de turişti, comparativ cu 31,3 milioane de turişti în anul 2019.

„În Grecia nu trăim doar din turism. Într-o mare măsură, trăim pentru turism”, a menţionat Harry Theoharis, adăugând că sectorul contribuie cu aproximativ 21% la PIB-ul ţării.

Nu în ultimul rând, ministrul grec al Turismului a transmis că pentru fiecare grec din industria ospitalităţii accentul se pune întotdeauna „pe oameni şi nu pe numere”, scopul lor fiind de a oferi vacanţe de neuitat şi absolut sigure fiecărui turist care alege Grecia.

AGERPRES: Conform celor mai recente date publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), Grecia a înregistrat anul trecut printre cele mai mari scăderi ale numărului de turişti străini. Ce măsuri aveţi în vedere anul acesta pentru atragerea turiştilor?
Harry Theoharis: Indiferent de câte schimbări ne-a adus pandemia în viaţa noastră, unele fapte rămân constante. Grecia rămâne una dintre cele mai frumoase ţări din lume, una dintre destinaţiile de vis pentru milioane de oameni din întreaga lume. Acum adăugăm că Grecia este şi o destinaţie sigură. Şi nu pretindem doar acest lucru, ci îl demonstrăm. Nu am încetat, nici măcar un moment, să lucrăm la protocoalele sanitare, în timp ce am dobândit cunoştinţe valoroase din sezonul trecut. Strategia Guvernului elen pentru repornirea în siguranţă a turismului, care a avut loc la 1 iulie anul trecut, a dat roade. Grecia a fost considerată un model la nivel internaţional şi a câştigat premii şi laude semnificative, în special pentru deschiderea în siguranţă a industriei turismului. În anul 2020, am găzduit 7,4 milioane de turişti, luând măsurile adecvate şi, analizând rezultatele, fără a împovăra situaţia epidemiologică. Anul acesta, dezvoltăm un plan strategic în care profităm de experienţa noastră de anul trecut, ţinând cont de evoluţiile pandemiei. Scopul nostru este să ne asigurăm că Grecia va rămâne în continuare una dintre cele mai sigure destinaţii din lume. Evoluţia satisfăcătoare a programului de vaccinare, programarea vaccinării lucrătorilor din turism imediat după grupurile vulnerabile, testarea continuă prin utilizarea testelor rapide, precum şi activarea Certificatului Verde Digital de Vaccinare, vor funcţiona în mod benefic în atragerea mai multor turişti, oferind un sentiment de securitate.

AGERPRES: Până la intrarea în vigoare a acestui document, aveţi în vedere încheierea de protocoale cu state din UE, sau din afara blocului comunitar?
Harry Theoharis: Certificatul de vaccinare digital este acum lansat şi în câteva luni va deveni realitate. În acelaşi timp, însă, Grecia este plasată pe pieţele turistice din afara UE. Am ajuns deja la un acord cu Israel, care ar putea fi chiar considerat un model pentru alte acorduri similare. Ţările cu care discutăm au programe de vaccinare într-un stadiu avansat, un flux turistic mare în Grecia, iar cetăţenii lor preferă ţara noastră pentru turism. Indicativ, menţionez că au loc discuţii cu Marea Britanie. De asemenea, la mijlocul lunii viitoare este planificată o călătorie în Moscova, unde vom discuta detaliile fluxului turistic dintre Rusia şi Grecia.

AGERPRES: Ce măsuri au în vedere autorităţile din Grecia pentru a frâna răspândirea virusului, odată cu deschiderea sezonului?
Harry Theoharis: Guvernul elen a elaborat un plan strategic cuprinzător, extrem de complex şi detaliat pentru protecţia sanitară, cu protocoale special concepute pentru sezonul turistic. Voi menţiona pe scurt principiile de bază, cum ar fi utilizarea măştii în locurile publice rămâne obligatorie pentru toată lumea. Pentru a intra în ţară, fiecare vizitator trebuie să fie vaccinat, să aibă un test negativ recent efectuat sau să fi dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus. În plus, unităţile speciale vor efectua teste rapide aleatorii. Suntem convinşi că, la fel ca anul trecut, turismul nu va împovăra situaţia epidemiologică a ţării noastre.

AGERPRES: Aveţi schiţat un protocol în ceea ce priveşte intrarea turiştilor străini în Grecia odata cu începerea sezonului turistic, în luna mai?
Harry Theoharis: Planificarea noastră strategică include un plan detaliat cu privire la modul în care se poate intra în ţara noastră. Certificatul Verde de Vaccinare Digital, aprobat de Comisia Europeană, impune ca persoana respectivă fie să fie vaccinată, fie să aibă un test negativ recent efectuat, fie să fi dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus. În plus, vor fi efectuate teste rapide aleatorii la intrarea pe teritoriul elen, iar turiştii vor fi obligaţi să respecte toate regulile sanitare care se aplică cetăţenilor greci, fără nicio diferenţă sau excepţie.

AGERPRES: Vor fi deschise mai multe puncte de frontieră pentru turiştii români, pentru a elimina timpul pierdut la cozile interminabile din vamă?
Harry Theoharis: Este ceva ce încă studiem, analizând scenarii alternative pentru a diminua pe cât posibil disconfortul turiştilor. Vă asigur că vom face tot ce este necesar pentru a menţine combinaţia ideală de siguranţă şi vacanţe plăcute pentru fiecare oaspete român.

AGERPRES: Un touroperator român a anunţat că hotelierii greci s-au angajat să acopere o parte din costurile turiştilor legate de testele PCR. Este o măsură avută în vedere pe plan naţional sau decizia aparţine strict operatorilor din turism?
Harry Theoharis: Dacă vedeţi toate măsurile luate de Guvernul nostru, sub Kyriakos Mitsotakis, pentru sprijinul deplin al cetăţenilor, veţi avea imediat răspunsul la întrebarea dumneavoastră. În Grecia sunt suportate de către stat, în mod gratuit, servicii care în alte ţări, mult mai puternice din punct de vedere economic decât Grecia, sunt suportate de către cetăţeni. În contextul acestei filosofii a solidarităţii şi a sprijinului reciproc, într-o perioadă atât de dificilă, Guvernul elen este alături de companiile turistice. În acest moment, există deja diverse programe pentru hotelierii greci de a oferi servicii gratuite clienţilor lor, care depăşesc costul testului necesar. Dacă, de exemplu, un test costă 30 de euro, atunci oaspetele poate primi un voucher de la hotelier, posibil chiar şi de 40 de euro, care ar putea fi folosit pentru diverse servicii suplimentare ale respectivului hotel.

AGERPRES: Ce le transmiteţi românilor care vor să vină în vacanţă în Grecia?
Harry Theoharis: Transmiţând prietenia şi dragostea tuturor grecilor poporului român, mesajul meu este: „Tot ce îţi doreşti este Grecia”. La urma urmei, acesta este noul slogan al turismului grecesc şi cred că are o semnificaţie specială pentru prietenii noştri români. Vreau să ştiţi că Grecia este lângă România – şi nu mă refer din punct de vedere geografic. În ţara mea, îi considerăm pe vecinii noştri ca pe oamenii noştri. Ne pasă de ei ca şi cum ar fi membri ai familiei noastre – poate chiar mai bine. Pentru 2021, am creat un cadru de găzduire sigur, care să ofere tot ce îi trebuie vizitatorului astfel încât să lase în urmă melancolia pandemiei. Soarele, marea, cultura, monumentele moştenirii noastre ortodoxe comune, paradisul gastronomic de care ne putem bucura în ţara noastră, aceştia sunt principalii piloni ai unei Grecii moderne, o ţară care îşi deschide braţele spre turism. O ţară care poate garanta o vară fără griji, de neuitat. Aşa cum visăm cu toţii şi de care avem atâta nevoie. Bine aţi venit!

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...