Cunoștințele personalului feroviar cu atribuții în siguranța circulației vor fi verificate, ca urmare a ultimelor accidente produse – proiect

Ministerul Transporturilor a lansat vineri seara în dezbatere publică proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii privind instituirea unor măsuri preventive de urgenţă în vederea îmbunătăţirii siguranţei feroviare, care propune verificarea cunoştinţelor personalului feroviar cu responsabilităţi în acest domeniu, în contextul accidentelor, respectiv incidentelor feroviare ce s-au produs în ultimul timp pe infrastructura din România, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 24 mart. 2023, 21:11
Cunoștințele personalului feroviar cu atribuții în siguranța circulației vor fi verificate, ca urmare a ultimelor accidente produse - proiect

Potrivit instrumentului de motivare care însoţeşte proiectul de act normativ, în perioada iulie 2021 – martie 2023, pe infrastructura feroviară publică din România s-au produs o serie de accidente/incidente feroviare care au pus în pericol siguranţa feroviară şi care au avut ca şi cauze eroarea umană manifestată prin nerespectarea unor prevederi din normele naţionale aplicabile domeniului feroviar.

„Având în vedere cauzele producerii acestor accidente/incidente feroviare aşa cum rezultă din rapoartele de investigare încheiate de către Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER, considerăm că luarea unor măsuri preventive de urgenţă ar putea contribui la evitarea producerii unor fapte similare. Pentru prevenirea producerii unor fapte care pot să aibă ca şi cauză directă eroarea umană, o măsură preventivă în acest scop ar putea fi verificarea cunoştinţelor personalului feroviar cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare. Această activitate ar putea fi desfăşurată de către o comise alcătuită dintr-un reprezentant ASFR, în calitate de preşedinte, şi un reprezentant al operatorului economic menţionat la art. 1 lit. a), în calitate de membru, atestat în conformitate cu prevederile art. 15 din Regulamentul de Exploatare Tehnică Feroviară nr. 002, aprobat prin OMLPTL nr. 1186/2001, fără ca ASFR să perceapă tarife”, se spune în document.

Instrumentul de motivare vine şi cu 21 de exemple de accidente petrecute în perioada menţionată, printre care şi accidentul feroviar produs recent, pe 13 martie 2023, ora 03:54, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, în staţia CF Roşiori Nord, la km. 101+300, când trenul de călători Inter Regio nr. 1822 aparţinând CFR Călători a depăşit semnalul de intrare YM în poziţia pe oprire şi a lovit ultimul vagon din compunerea trenului de marfă aparţinând OTF DB Cargo România, aflat în curs de garare la linia 5. Urmare a lovirii, s-a produs deraierea vagonului nr. 258043668189 (ultimul din compunerea trenului) şi răsturnarea vagonului nr. 258043677354 (al 2 lea de la urma trenului) având ca urmare căderea a 3 autoturisme din vagonul răsturnat, închizând gabaritul de liberă trecere la liniile 4 şi 5. În urma accidentului, patru călători din trenul nr. 1822 au fost transportaţi la spital, iar accidentul este în curs de investigare de către AGIFER.

Alt exemplu este incidentul feroviar produs la data 21.02.2023, ora 12:43, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Craiova, secţia de circulaţie Craiova – Filiaşi (linie dublă electrificată) în staţia CFR Işalniţa, prin primirea trenului de călători Interregio nr. 1823, remorcat cu locomotiva EA 612 (aparţinând operatorului de transport feroviar CFR Călători), la linia nr. II închisă pentru executarea unor lucrări de întreţinere a căii. Incidentul este în curs de investigare de către AGIFER.

Documentul face referire şi la accidentul feroviar produs la data de 01.12.2022, ora 09:41, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, secţia de circulaţie Buzău – Mărăşeşti (linie dublă, electrificată), între staţiile CFR Gugeşti şi Sihlea, pe firul II, la km 180+800, când a avut loc coliziunea dintre două trenuri de marfă, unul aparţinând operatorului de transport feroviar Tim Rail Cargo, iar celălalt companiei Deutsche Bahn Cargo România. Şi acest accident este în curs de investigare de către AGIFER.

În acest context, la art. 1. al proiectului se prevăd următoarele: a) verificarea cunoştinţelor personalului feroviar cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare aparţinând administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară şi operatorilor de transport feroviar, încadrat în funcţiile cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei (…); b) efectuarea de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), în perioada aprilie – august 2023, a unor acţiuni de supraveghere prin inspecţii de stat privind: verificarea modului de menţinere şi dezvoltare a competenţelor profesionale ale personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei în scopul respectării cerinţelor privind siguranţa feroviară; verificarea modului de derulare a programelor de formare profesională continuă din domeniul feroviar; verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare referitoare la formarea mecanicilor de locomotivă privind cunoştinţele profesionale referitoare la materialul rulant pe care mecanicul de locomotivă îl va conduce/infrastructura feroviară pe care va conduce şi a modului în care este asigurată dobândirea competenţelor profesionale.

„Verificările prevăzute la alin. (1) lit. a) se efectuează de o comise alcătuită dintr-un reprezentant al ASFR, în calitate de preşedinte, şi un reprezentant al operatorului economic menţionat la alin. (1) lit. a), în calitate de membru, atestat în conformitate cu prevederile art. 15 din Regulamentul de Exploatare Tehnică Feroviară nr. 002, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1186/2001, cu modificările şi completările ulterioare”, se spune în proiect.

Verificarea cunoştinţelor se desfăşoară în perioada 19 aprilie 2023 – 11 august 2023, în centrele de instruire proprii ale administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară şi operatorilor de transport feroviar. Metodologia, bibliografiile şi tematicile aferente acestor verificări se întocmesc de ASFR şi se publică pe site-ul instituţiei, până la data de 7 aprilie 2023.

Tematica utilizată pentru acţiunile de supraveghere prin inspecţii de stat se întocmeşte de către ASFR.

Până la data de 7 aprilie 2023, administratorul/gestionarii de infrastructură feroviară şi operatorii de transport feroviar vor comunica ASFR numărul de personal, pe funcţii ce urmează să fie verificat, precum şi repartizarea acestora pe centre de instruire, iar până pe 14 aprilie 2023 ASFR va transmite către operatorii economici programarea aferentă desfăşurării acestor verificări.

„Rezultatelor verificărilor se vor centraliza de ASFR până la data de 31 august 2023 şi se vor prezenta, împreună cu concluziile aferente, conducerii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Personalul care nu promovează verificarea cunoştinţelor poate solicita participarea la o nouă verificare ce poate fi programată după minim 10 zile de la data desfăşurării verificării iniţiale, dar nu mai mult de 20 de zile, perioadă în care nu va fi utilizat în funcţii cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei”, mai prevede proiectul de ordin.

În intervalul de timp cuprins între data nepromovării primei verificării şi data prezentării la o nouă verificare, operatorii economici vor organiza şi desfăşura cu prioritate activităţi de reinstruire profesională teoretică, insistând pe domeniile constatate ca fiind deficitare.

În situaţia în care personalul nu a promovat nici a doua verificare, autorizaţiile/permisele deţinute se suspendă până la promovarea unui nou examen de reautorizare/obţinere a unui nou permis de mecanic de locomotivă, conform prevederilor legale în vigoare.

Personalul care nu a promovat verificarea cunoştinţelor desfăşurată în perioada 1 – 11 august 2023 poate solicita participarea la o nouă verificare în perioada 21 – 30 august 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...