Cursul a închis aproape de 4,47 lei/euro, după o sesiune calmă

Cotaţiile monedei naţionale fluctuau aproape de 4,47 lei/euro la finalul sesiunii interbancare, după o zi calmă, în care jucătorii au transferat volume de valută în scădere faţă de marţi, când leul s-a depreciat mai pronunţat, în urma anunţului preşedintelui Băsescu că nu aprobă memorandul cu FMI.
Economica.net - mie, 04 dec. 2013, 15:33
Cursul a închis aproape de 4,47 lei/euro, după o sesiune calmă

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro pe 4,4690 – 4,4710 lei/euro, în creştere faţă de nivelurile de la aceeaşi oră de marţi, de 4,4600 – 4,4620 lei/euro.

La debutul şedinţei de miercuri, euro a fost cotat la 4,4585 – 4,4615 lei, iar pe parcursul zilei cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,4750 lei/euro, potrivit dealerilor.

Volumele de tranzacţionare de miercuri au fost mult sub cele de marţi, însă uşor peste media şedinţelor precedente, potrivit dealerilor.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut şi miercuri, cu 0,31 bani, la 4,4715 lei/euro, atingând astfel un nou maxim pentru ultimele 11 săptămâni.

Rata de referinţă a urcat vizibil marţi, cu 3,25 bani (0,73%), la 4,4684 lei/euro, ieşind din tiparul urmat în ultimele luni, ca urmare a deciziei preşedintelui Traian Băsescu de a nu aproba memorandul cu FMI.

Majoritatea economiştilor apreciază că amânarea aprobării primei evaluări a acordului cu FMI va avea un impact limitat asupra pieţelor financiare, inclusiv pentru faptul că înţelegerea este de tip preventiv, iar măsurile fiscale sunt deja aprobate, iar investitorii se aşteaptă ca România să respecte angajamentele.

Leul s-a întărit miercuri în raport cu dolarul american, cursul de referinţă anunţat de BNR scăzând cu 0,36 bani (0,11%), la 3,29 lei/dolar, de la 3,2936 lei/dolar în şedinţa precedentă.

Rata de schimb leu/franc elveţian a crescut cu 0,48 bani (0,1%), de la 3,6352 lei/franc la 3,64 lei/franc, cel mai ridicat nivel de după 30 septembrie.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate miercuri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat uşor, de la 1,58% – 2,08% pe an la 1,63% – 2,13% pe an. Dobânzile sunt încă mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale sunt mai sus decât dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.

Dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au avansat la 1,64% – 2,14%, de la 1,6% – 2,1% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a lovit din nou la granița cu România și a distrus un punct de trecere, Orlivka, vama din Ucraina, care face legătura cu țara noastră, informează DIGI 24. Efectele acestei lovituri se......
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iulie, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de ...
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de STARK
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate ...
OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență ...
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
Autorităţile chineze au anunţat marţi că panourile fotovoltaice sunt acum principala sursă de energie a ţării, depăşind ...